Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



joi, 25 decembrie 2025

CONSILIUL CONCURENȚEI SUPUNE DEZBATERII ANGAJAMENTELE PROPUSE DE GRUPUL SCHWARZ PENTRU A PUTEA PRELUA LA COCOȘ

Consiliul Concurenței supune dezbaterii publice angajamentele propuse de Project Brazil Beta GmbH (grupul Schwarz) pentru a înlătura îngrijorările concurențiale identificate pe piața comercializării cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de consum, în contextul preluării Supermarket La Cocoș SA.

Astfel, grupul

Schwarz se angajează să continue actualul model de afaceri al rețelei La Cocoș, care să ofere clienților produse la prețuri reduse și competitive pe piețele locale în care este prezent, prin plafonarea marjei brute la un nivel mediu al perioadei, precum și prin continuarea politicii de expansiune, cu menținerea formatului de business și a independenței operaționale și comerciale. Nivelul marjei brute va fi stabilit astfel încât să asigure o profitabilitate minimă, iar orice modificare a acesteia se va putea implementa doar în situații obiective, după aprobarea autorității de concurență, având în vedere că o majorare a acesteia poate conduce la creșterea prețurilor. 

De asemenea, grupul Schwarz se angajează să nu achiziționeze magazine (retaileri) mai mici – cu cifră de afaceri sub 4 milioane de euro, în zonele în care are o cotă de piață mai mare de 40%, în condițiile în care aceste tranzacții nu trebuie notificate autorității de concurență, și să informeze Consiliului Concurenței cu privire la achiziția sau închirierea de spații comerciale și la planurile de deschidere a magazinelor în aceste spații.

În același timp, angajamentele propuse vizează protejarea furnizorilor exclusivi La Cocoș, prin implementarea unei proceduri clare care să cuprindă regulile pentru delistarea furnizorilor în cadrul rețelei La Cocoș, indiferent dacă aceștia comercializează produse alimentare sau non-alimentare.

Astfel, grupul Schwarz se angajează să aplice furnizorilor exclusivi La Cocoș o procedură prin care se stabilesc condițiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a nu fi delistați, ce se va aplica pe o perioadă de doi ani de la finalizarea tranzacției. Astfel, se angajează să nu delisteze/să nu elimine din rețea produsele furnizorilor exclusivi, decât în anumite condiții clar stabilite, care includ prevederi legale sau situația în care produsele devin nerelevante pe piață, cererea pentru acestea scăzând substanțial.

Procedura prevede și o delistare parțială, Supermarket La Cocoș având obligația de a menține cel puțin 80% din achizițiile de produse de la furnizorii relevanți, pe o perioadă de doi ani.

În România, grupul Schwarz operează magazinele Kaufland și Lidl.

Angajamentele formulate de grupul Schwarz sunt publicate pe pagina web a autorităţii de concurenţă, la adresa: http://www.consiliulconcurentei.ro.

Consiliul Concurenţei invită persoanele fizice sau juridice interesate să trimită observaţii cu privire la angajamentele propuse de grupul Schwarz până la data de  16 ianuarie 2026, prin e-mail, la adresa bunuri.consum@consiliulconcurentei.ro sau prin poştă la adresa Consiliului Concurenţei, Piaţa Presei Libere nr. 1, corp D1, sector 1, Bucureşti, cod poştal 013701.

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu