Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



luni, 29 decembrie 2025

213 sesizări primite de polițiști în minivacanța de Crăciun

Polițiștii cărășeni au fost la datorie pe toată durata minivacanței de Crăciun, acționând pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în județul Caraș-Severin.

În această perioadă, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au intervenit pentru soluționarea a 213 sesizări ale cetățenilor, dintre care 167 prin SNUAU 112.

Au fost organizate 86 de acțiuni, iar pentru abaterile de la normele legale au fost aplicate 480 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 184.000 de lei.

Totodată, polițiștii au prins în flagrant delict 12 persoane bănuite de comiterea de infracțiuni, au reținut 26 de permise de conducere și au retras 19 certificate de înmatriculare.

În perioada de referință au fost sesizate 46 de infracțiuni, dintre care 17 infracțiuni contra persoanei și 10 contra patrimoniului.

Pe linia siguranței rutiere, nu au fost înregistrate accidente rutiere grave pe drumurile publice din județ.

Exemple de intervenții ale polițiștilor:

○ La data de 28 decembrie 2025, în jurul orei 05.40, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Reșița au oprit pe raza comunei Ezeriș, un autoturism condus de un bărbat de 42 de ani. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice, cercetările fiind continuate pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

○ La data de 27 decembrie 2025, în jurul orei 00.50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Caransebeș au oprit un autoturism care se deplasa pe DJ 608C, în afara localității Slatina-Timiș, din direcția Bucoșnița. Autoturismul era condus de un bărbat de 34 de ani, iar în urma testării alcooltest a rezultat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. În acest caz, cercetările sunt continuate pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice.

○ La data de 24 decembrie 2025, în jurul orei 11.45, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Anina au identificat un tânăr de 25 de ani care deținea mai multe articole pirotehnice, fără a avea calitatea de artificier sau pirotehnician. Cercetările sunt continuate în acest caz.
Tot la data de 24 decembrie 2025, în jurul orei 14.00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Bozovici au identificat un bărbat de 30 de ani care deținea mai multe articole pirotehnice, fără a avea calitatea legală de artificier sau pirotehnician, fiind demarate cercetări și în acest caz.

Activitățile s-au desfășurat în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții cu atribuții în asigurarea ordinii și liniștii publice.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu