
În anul 2013, la Centrul Operaţional din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin au fost înregistrate un număr de 10.838 apeluri pe numărul unic de urgenţă 112 cu 1526 (-12,3%) mai puţine faţă de anul 2012.
Din totalul apelurilor, 6878 au fost efectuate din mediul urban (-848) şi 3959 din mediul rural (- 679).
Dacă în anul 2012 ponderea apelurilor la care timpul de
intervenţie a fost sub 10 minute a fost de 88,5%, în anul 2013 ponderea a
crescut la 93,5%, ceea ce reflectă o creştere
a vitezei de reacţie a poliţiei la
sesizări. Apelurile din mediul rural sunt, ca pondere, mai multe decât în 2012 (33,9% faţă de 32,2%), chiar dacă numeric este o uşoară scădere (3435, -88, -2,5%).
sesizări. Apelurile din mediul rural sunt, ca pondere, mai multe decât în 2012 (33,9% faţă de 32,2%), chiar dacă numeric este o uşoară scădere (3435, -88, -2,5%).
Timpul
mediu de intervenţie scade de la 6 minute şi 14 secunde la 5 minute şi 37 de
secunde, ceea ce reprezintă o îmbunătăţire substanţială a timpului mediu de
reacţie al poliţiştilor, de aproximativ 37 de secunde faţă 2012.
În ceea ce
priveşte natura sesizărilor, în anul 2013 scad scandalurile/conflictele (3414,
-323, -8,6%; reprezintă aproape o treime – 31,5% – din totalul apelurilor, ca
pondere mai multe decât în anul 2012), scad sesizările cu privire la săvârşirea
unor furturi (1152 de apeluri, -201, -14,9%), scădere în ambele medii, (procentual
mai accentuată în mediul rural – 288, -84, -22,6%; în mediul urban – 864 de
furturi, -117, -11,9%).
Scade uşor numărul apelurilor prin care
sunt sesizate accidente (inclusiv alte accidente decât cele rutiere (970, -5,
-0,5%). Scad apelurile prin care sunt sesizate loviri (951, -208, -17,9),
agresiuni (1099, -67, -5,7%), ameninţări (526, -54, -9,3%) şi incendii (379, -310,
-45%).
Numărul
sancţiunilor aplicate scade (4070, -184, -4,3%), însă în realitate, ca pondere
în total apeluri, a crescut faţă de anul trecut (37,6% sancţiuni aplicate în
urma apelurilor în 2013 faţă de 34,4% în 2012), fapt care reflectă creşterea fermităţii poliţiştilor:
avertismentele scad de la 2241 la 2017(dar ca şi
pondere sunt uşor mai multe în 2013 – 18,6% faţă de 18,1% în 2012),
numărul amenzilor scade uşor la 1995 (-5, ca şi
pondere sunt mai multe în 2013 – 18,4% faţă de 16,2% în 2012),
a scăzut numărul sancţiunilor aplicate cf. Legii 61/1991
(2197, -133, -5,7%),
a crescut numărul sancţiunilor pentru apeluri neconfirmate, la OUG 34/2008 (654, +60, +10,1%).
Numărul
apelurilor efectuate de persoane anonime a scăzut (237, -44, -15,7%),
majoritatea apelurilor anonime fiind din mediul urban (142, pondere de 59,9%).
Principalele
evenimente pentru care cetăţenii pot apela Sistemul Naţional Unic pentru
Apeluri de Urgenţă 112 sunt:
Omor
Atentat
Atac armat
Tâlhărie
Tulburarea gravă
a liniştii şi ordinii publice
Dezertări
Evadări
Trafic şi consum
de droguri
Furturi
Accidente de
circulaţie soldate cu victime sau cu persoane blocate în autovehicule
Accident de
aviaţie
Accident feroviar
Explozii
Electrocutări
Căderi de la
înălţime
Surpări de teren.
Obiectivul major
al serviciului de urgenţă 112 este intervenţia pentru salvarea vieţii
cetăţenilor, a proprietăţii acestora şi a mediului înconjurător, însă apelarea
falsă sau abuzivă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda de pana
la 1000 lei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu