Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



marți, 7 ianuarie 2014

ÎCCJ l-a condamnat pe fostul premier Adrian Năstase la 4 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită

 agerpres
 Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat luni pe fostul premier Adrian Năstase la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită în dosarul Zambaccian.Adrian Năstase a primit patru ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată și trei ani de închisoare pentru șantaj, precum și cinci ani interzicerea unor drepturi civile după executarea pedepsei. Cele două pedepse au fost contopite, urmând ca Adrian Năstase să execute pedeapsa cea mai grea, de patru ani de închisoare.

Soția fostului premier, Dana Năstase, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la luare de mită și infracțiuni la legea vamală, cu un termen de încercare de opt ani.
Irina Jianu, fosta șefă a Inspectoratul de Stat în Construcții, a fost condamnată la 4 ani de închisoare cu executare și cinci ani interzicerea unor drepturi civile pentru spălare de bani în formă continuată și participație improprie la fals intelectual la legea contabilității și folosirea la autoritatea vamală de documente false.
Instanța a mai decis confiscarea de la soții Adrian și Dana Năstase a sumei de 1,8 milioane lei și menținerea sechestrului asigurator pe imobilul din Zambaccian.
Judecătorii au mai dispus confiscarea de la Irina Jianu a sumelor de 84.000 dolari și 5.000 de euro.
Cei trei condamnați trebuie să mai plătească statului român câte 20.000 de lei reprezentând cheltuieli judiciare.


Decizia completului de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție este definitivă, urmând ca Adrian Năstase să fie încarcerat în scurt timp.
Sursa: www.agerpres
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu