vineri, 19 mai 2023

"Când ţi-ai verificat ultima dată tensiunea arterială?"

Măsurarea corectă a tensiunii arteriale - intervenţie de sănătate publică salvatoare de vieţiCauză majoră a deceselor premature la nivel global, hipertensiunea arterială (HTA) este şi în România principalul contribuitor (62%) la mortalitatea prin boli cardiovasculare. Acestea din urmă determină cele mai multe decese din ţara noastră (57%), chiar mai mult decât cancerul. Hipertensiunea arterială continuă să reprezinte un factor de risc major pentru bolile cardiovasculare, cerebrovasculare, renale, inclusiv prin faptul că apare la vârste din ce in ce mai tinere si că de multe ori evoluează fără semne si simptome. (1)

Societatea Română de Cardiologie atrage din nou atenţia, cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Hipertensiunii Arteriale, asupra celei mai simple intervenţii de sănătate publică, salvatoare de vieţi: măsurarea corectă a tensiunii arteriale şi respectarea a ceea ce a prescris medicul. Mesajul internaţional lansat de World Hypertension League pe care şi medicii din România îl susţin este "Măsoară-ţi corect tensiunea arterială! Ţine valorile tensionale sub control! Ca să trăieşti mai mult!"

"Măsuraţi-vă corect tensiunea arterială, controlaţi-o, trăiţi mai mult !"

"Creşterea valorilor tensiunii arteriale are două mari efecte negative asupra organismului uman: îmbătrânirea vaselor de sânge şi suprasolicitarea inimii. Acest fenomen se petrece în tăcere, persoana care are hipertensiune nu simte de cele mai multe ori niciun disconfort. În tot acest timp organe vitale sunt afectate, iar foarte mulţi români descoperă că au hipertensiune abia când ajung la spital după evenimente grave, ireversibile: infarct de miocard, accident vascular cerebral, angină pectorală, fibrilaţie atrială, insuficienţă renală, insuficienţă cardiacă, boală renală cronică, afectarea arterelor membrelor inferioare", explică dl Profesor Univ. Dr. Bogdan Alexandru Popescu, Preşedintele Societăţii Române de Cardiologie. "Măsurarea corectă a tensiunii arteriale şi depistarea la timp a acestei afecţiuni poate creşte şansele unei vieţi mai lungi şi mai sănătoase pentru că o scădere chiar şi uşoară a valorilor tensionale prin tratament corect administrat şi stil de viaţă echilibrat scade cu 7% riscul de a muri prin infarct iar pe cel de a muri prin accident vascular cerebral cu 10%," mai subliniază dl Profesor Univ. Dr. Bogdan Alexandru Popescu.

Prevalenţa şi evoluţia acestei afecţiuni către vârste tot mai tinere arată că hipertensiunea arterială este şi în România o urgenţă de sănătate publică dar care poate fi relativ uşor controlată. "Una dintre ţintele globale pentru bolile netransmisibile este reducerea prevalenţei hipertensiunii arteriale cu 33% între 2010 şi 2030 . Ne bucurăm că pacientul devine un partener tot mai important al medicului practic în orice afecţiune, cu atât mai mult în menţinerea sub control a tensiunii arteriale şi reducerea urmărilor severe ale acesteia. Ducem însă o luptă grea, în contextul tot mai dificil al dezinformării din spaţiul online," arată doamna Dr. Ana-Maria Vintilă, Preşedintele Grupului de Lucru de Hipertensiune Arterială din cadrul Societăţii Române de Cardiologie.

- Astfel, în fiecare an, 30.000 de români mor din cauza urmărilor severe ale hipertensiunii arteriale.

- Aproape jumătate (45%) dintre românii adulţi au hipertensiune arterială.

- Un procent semnificativ, peste 20%, nu ştiu că au valori tensionale crescute, nu se tratează şi pot deja să aibă complicaţii ale acesteia.

- Se estimează la nivel mondial că 46% dintre adulţii cu hipertensiune nu ştiu că au această afecţiune.

- Mai puţin de jumătate dintre adulţii (42%) cu hipertensiune arterială sunt diagnosticaţi şi trataţi.

"Campania de informare asupra hipertensiunii arteriale pe care Societatea Română de Cardiologie o desfăşoară constant deja de 5 ani, are ca scop tocmai creşterea nivelului de informare a românilor asupra evoluţiei afecţiunii, înţelegerea obiectivelor tratamentului şi a importanţei respectării acestuia pentru o viaţă mai lungă şi mai sănătoasă. Conceptul campaniei Măsoară-ţi tensiunea arterială! #PentruCăAşaSpunEu! se bazează pe puterea dialogului medic - pacient, pe grija informării corecte a celor dragi şi pe implicarea pentru propria sănătate a fiecăruia dintre noi," aminteşte dna Dr. Ana-Maria Vintilă.

Mai multe informaţii despre afecţiune, abordare terapeutică şi sfaturi pentru un stil de viaţă echilibrat sunt disponibile pe site-ul campaniei Măsoară-ţi tensiunea arterială! #PentruCăAşaSpunEu!, proiect derulat cu sprijinul Servier România:

www.pentrucaasaspuneu.ro

***

Medicii recomandă:

#Măsoară Corect Tensiunea Arterială:

Cum se măsoară corect tensiunea:
https://www.pentrucaasaspuneu.ro/ce-este-hipertensiunea/masurarea-corecta-a-hipertensiunii/

#Înţelege Valorile Tensionale:

Ce tensiune este bună şi când mergem la medic:
https://www.pentrucaasaspuneu.ro/ce-este-hipertensiunea/valorile-tensionale-considerate-normale/

#Respectă Tratamentul Prescris:

Care sunt obiectivele tratamentului antihipertensiv:
https://www.pentrucaasaspuneu.ro/ce-este-hipertensiunea/cum-tratam-hta/

*

(1) Studiul SEPHAR III, 2016
(2) WHO, https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/hypertension , pagina vizitata la 9.05.2023

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu