O echipă mixtă formată din 5 medici şi 8 asistenţi români, aflaţi în
Programul de Dezvoltare a chirurgiei cardiovasculare
pediatrice, împreună cu specialişti italieni – 5 medici și4 asistenți
medicali- au efectuat, în perioada 3-7 februarie 2014, 9 operaţii pe
cord într-o nouă misiune la Spitalul de Copii Marie Curie.
Cei nouă copii operaţi au vârste cuprinse între 6 luni şi 15 ani, cu diferite malformaţii congenitale cardiace.
Toate celelalte operaţii au decurs cu bine, fără evenimente
deosebite,
iar în prezent toti cei nouă copii se află într-o stare favorabilă,
aflându-se deja în salon, în sectia de cardiologie, în grija medicilor
şi asistenţilor români.
Ministerul Sănătăţii mulţumeşte, pe această cale, atât specialiştilor
italieni şi personalului medical român care au efectuat, cu succes,
operaţiile pe cord la spitalul Marie Curie, dar și Asociației Inima
Copiilor, cu sprijinul căreia s-a realizat prezenta misiune medicală.
În perioada 09-12 februarie 2014, doi din cei cinci medici italieni au
început o nouă misiune medicală de operații pe cord la copii, de data
aceasta la Institutul de Boli Cardiovasculare Prof.Dr.George
I.M.Georgescu Iași. În această perioadă, specialiștii italieni vor
efectua mai multe operatii la copii cu diverse malformații cardiace.
Activitatea chirurgicala de la Spitalul de Copii Marie Curie și
Institutul de Boli Cardiovasculare Prof.Dr.George I.M.Georgescu Iași va
continua cu misiuni medicale periodice și va deveni tot mai susținută,
urmând a deveni complet funcțională cu specialiștii din Romania formați
în cadrul programului.
În perioada imediat următoare, încă 3 medici români și patru asistente
medicale vor fi trimişi spre formare în Italia în cadrul Programului de
Dezvoltare a chirurgiei cardiovasculare pediatrice, iniţiat de
Ministerul Sănătăţii, în colaborare cu clinica San Donato și fundația
Bambini Cardiopatici nel Mondo.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu