luni, 1 iulie 2013

Brazilia a câştigat Cupa Confederaţiilor, 3-0 în finala cu Spania

  Brazilia a câştigat Cupa Confederaţiilor la fotbal, după ce a învins, într-o manieră entuziasmantă, Spania, campioana mondială şi europeană, cu scorul de 3-0 (2-0), duminică, în finala disputată pe stadionul ''Maracana'' din Rio de Janeiro.
Brazilia a umilit cea mai bună echipă naţională din ultimii ani prin golurile marcate de Fred (2, 47) şi Neymar (44), reuşind o repetiţie excelentă pentru Cupa Mondială pe care o va organiza anul viitor.
Spania, care a ratat un penalty (Sergio Ramos - 55), a fost lipsită de inspiraţie şi a terminat meciul în 10 oameni, Pique fiind eliminat (68).
Selecao şi-a trecut în palmares al patrulea trofeu al Cupei Confederaţiilor, după cele din 1997, 2005 şi 2009. Spania, în schimb, a ratat şansa de a completa seria incredibilă de trofee din ultimii ani - titlul european în 2008 şi 2012 şi cel mondial în 2010.

Integral  pe www.agerpress.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu