16 acțiuni, controale și verificări au efectuat polițiștii de imigrări, la nivel național, în ultimele 72 de ore. 13 străini au fost depistați în situații ilegale și 813 permise de ședere au fost emise.
În ultimele 72 de ore, polițiștii de imigrări au efectuat, la nivel național, 16 acțiuni, controale și verificări, scopul fiind prevenirea și combaterea migrației ilegale. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 800 lei.
În urma activităților desfășurate au fost depistați în situații ilegale 13 străini, doi dintre aceștia fiind depistați în aeroporturi, în timp ce încercau să părăsescă țara noastră cu intenția de a ajunge într-un alt stat membru Schengen.
Pe linia reglementării șederii, polițiștii de imigrări au înregistrat 472 de cereri de obținere a avizelor de angajare în muncă.
De asemenea, au fost înregistrate 496 de cereri de prelungire a dreptului de ședere, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 194 din 2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, străinilor fiindu-le emise 652 de permise de ședere temporară și pe termen lung.
Totodată, alte 161 de permise de ședere au fost emise pentru beneficiarii protecției temporare în contextul punerii în aplicare a prevederilor Directivei 2001/55/CE a Consiliului din 20 iulie 2001 privind standardele minime pentru acordarea protecției temporare, în cazul unui aflux masiv de persoane strămutate, și măsurile de promovare a unui echilibru între eforturile statelor membre pentru primirea acestor persoane și suportarea consecințelor acestei primiri.
La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 19,2 %.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu