Având în vedere faptul că se apropie sfârşitul anului, în această perioadă comisarii CJPC Caraş Severin vor efectua o serie de acţiuni de control în vederea verificării respectării prevederilor legale cu privire la conformitatea, modul de etichetare, prezentare şi publicitate a produselor specifice sărbătorilor de iarnă.
Perioada în care ne aflăm reprezintă un moment de vârf pentru
activitatea comercială, crescând considerabil atât oferta de produse pe piaţă, cât şi cererea. În mod firesc, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor concentrează forţe sporite pe domeniile de interes pentru români în aceste zile, pentru a preîntâmpina cazurile în care sănătatea sau siguranţa consumatorului este afectată.Oferta bogată a comercianţilor, dorinţa de a avea produse multe si diverse pe masa de sărbători, ne determină, de multe ori, să uităm de regulile de bază pe care trebuie să le avem în vedere la cumpărarea oricărui produs alimentar. Însă, siguranţa şi sănătatea pot fi protejate doar acordând atenţie sporită informaţiilor despre produs, locului de comercializare şi condiţiilor în care acesta este vândut.
Iată de ce recomandăm consumatorilor ca la achiziţionarea alimentelor să aibă în vedere următoarele aspecte:
• Urmăriţi cu atenţie produsul din punct de vedere organoleptic (aspect, miros, culoare şi refuzaţi-le pe acelea pentru care aveţi suspiciuni privind calitatea şi mai ales siguranţa;
• Refuzaţi produsele alimentare care prezintă urme de mucegai sau care prezintă data durabilităţii minimale depăşită;
• Refuzaţi produsele alimentare preambalate care prezintă ambalajele deteriorate şi pentru care există suspiciunea deteriorării şi a conţinutului;
• La cumpărarea produselor alimentare solicitaţi şi păstraţi bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doriţi să reclamaţi calitatea/siguranţa unui produs;
• Nu cumpăraţi produse alimentare din locuri neautorizate; comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nu vă poate elibera bon de casă cu care să justificaţi tranzacţia comercială şi riscaţi să achiziţionaţi un produs neconform sau chiar nesigur care poate să vă afecteze sănătatea.
Ø
LA CARNE:
· Recomandăm cumpărarea numai din măcelarii,
magazine alimentare, locuri special amenajate în pieţe;
· Carnea să fie elastică şi să nu prezinte
suprafaţa lipicioasă şi urât mirositoare ;
· Carnea achiziţionată se va transporta în
condiţii igienice, cât mai repede şi se va depozita la temperaturi de
refrigerare, respectiv, 0 – 40C ;
· Vânzătorii trebuie să poarte echipament de
protecţie sanitară a alimentelor.
LA PESTE
· La cumpărare verificaţi dacã peştele
proaspãt prezintã urmãtoarele modificãri: solzi care se desprind uşor, corpul
acoperit cu mucus urât mirositor, branhii de culoare cenuşie sau brunã; în
aceste cazuri peştele este sigur alterat şi poate prezenta un pericol pentru
sãnãtatea dumneavoastrã ;
· Peştele proaspãt trebuie pãstrat şi expus
la comercializare în vase cu gheaţã, fiind parţial acoperit de gheaţã.
LA OUĂ
· Evitaţi cumpărarea ouălor a căror coajă este crăpată, murdară sau spartă;
· La spargere, ouăle nu trebuie să prezinte
albuşul tulbure sau amestecat cu gălbenuşul ;
· Verificaţi data durabilităţii minimale, care trebuie să fie înscrisă pe fiecare ou.
LA PRODUSELE DE PATISERIE
· cumpăraţi produse numai din locuri autorizate;
· spaţiile de comercializare trebuie să fie
în permanenţă curate şi bine întreţinute;
· se va avea în vedere că produsele de
patiserie neambalate trebuie comercializate în termen de 24 ore de la data
fabricaţiei (acestea fiind scutite de indicarea datei durabilităţii minimale);
· Vânzătorii trebuie să poarte echipament de
protecţie sanitară a alimentelor.
LA VIN
· cumpăraţi produse numai din locuri autorizate;
· nu vă lăsaţi “ademeniţi” de vânzătorii din pieţe care vând produsele în recipiente PET refolosite, care vă oferă degustarea produselor prin intermediul dopurilor recipientelor pentru a dovedi “calitatea naturală” a produsului;
· în magazine verificaţi atât etanşeitatea recipientelor cât şi limpiditatea conţinutului, vinul care prezintă depuneri este impropriu consumului uman.
Ce trebuie să urmăriţi pe
eticheta/ambalajul unui produs alimentar preambalat
· denumirea sub care se vinde produsul;
· numele şi adresa fabricantului, ale ambalatorului sau ale distribuitorului;
· data durabilităţii minimale exprimată sub forma „a se consuma, de preferinţă înainte de …” sau „ a se consuma, de preferinţă până la data…” , sau în cazul produselor care prezintă un grad înalt de perisabilitate din punct de vedere microbiologic termenul de valabilitate exprimat sub forma „expiră la data de …” ;
· data se compune din indicarea clară a zilei, lunii şi anului, într-o formă cronologică necodificată;
· cantitatea netă;
· condiţiile de depozitare şi de folosire, atunci când acestea necesită indicaţii speciale;
· locul de origine sau provenienţă a produsului, dacă omiterea acestuia ar fi de natură a crea confuzii în gândirea consumatorilor;
· concentraţia alcoolică pentru băuturile la care aceasta este mai mare de 1,2% în volume;
· lista ingredientelor;
· instrucţiuni de utilizare, atunci când lipsa acestora pot determina o utilizare necorespunzătoare a produselor;
Toate menţiunile făcute prin etichetare trebuie să fie redactate în limba română fără a exclude prezentarea acestora şi în alte limbi. Informaţiile de pe etichetă vor fi inscrise lizibil, aşezate în mod vizibil şi nu vor fi acoperite sau separate prin alte indicaţii sau desene.
Cum depuneţi o reclamaţie?
De multe
ori se poate dovedi mai convenabil să încercați o rezolvare pe cale amiabilă a
problemei dumneavoastră. Aceasta poate fi făcută fie reclamând nemulțumirea
direct operatorului economic (acesta are obligația să dea curs plângerii
dumneavoastră). După ce aţi demonstrat că marfa reclamată sau serviciul
reclamat provin de la acel operator, aveţi următoarele drepturi: să cereţi
înlocuirea produsului cu unul corespunzător, să solicitaţi repararea produsului
defect sau să cereţi rezilierea contractului și returnarea banilor.
În
situaţia în care nu aţi ajuns la o înţelegere cu vânzătorul sau cu
administratorul unităţii, atunci aveţi dreptul să depuneţi o reclamaţie la ANPC
sau la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor de pe raza
teritorială în care îşi desfăşoară activitatea unitatea respectivă sau prin
servicii de corespondență poștală sau electronică la adresa de e-mail: secretariat@anpc.ro.
Reclamaţiile
dumneavoastră vor fi instrumentate de către Comisariatele Judeţene pentru
Protecţia Consumatorilor, în funcţie de raza teritorială în care îşi desfăşoară
activitatea operatorul economic care a prestat serviciul sau de la care s-a
achiziţionat produsul.
Reclamaţia/sesizarea
dumneavoastră se rezolvă în termenul legal (conform prevederilor O.G. nr.
27/2002), cu condiția ca aceasta să fie însoţită de toate documentele
probatorii, respectiv factura fiscală, bon fiscal sau chitanţa, contract,
certificat de garanţie sau alte documente, după caz.
În situaţia în care doriți să depuneți o reclamație vă
puteţi adresa în scris Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor,
din B-dul Aviatorilor nr. 72, sector 1, Bucureşti 011865 sau pe site-ul ANPC www.anpc.gov.ro unde puteți completa online un formular de
reclamație.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu