luni, 6 noiembrie 2023

Grup de patru cetățeni străini oprit la frontiera româno-sârbă

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Cruceni – Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timişoara au depistat un grup format din patru cetățeni din Nepal care au încercat sa treacă ilegal frontiera în Serbia.

În data de 05.11.2023, în jurul orei 22.40, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Cruceni au observat cu ajutorul aparaturii din dotare patru persoane, la aproximativ 300 m față de linia de frontieră,  pe direcția localității Iohanisfeld, care se deplasau pe jos, spre linia de frontieră.

Deoarece nu-și justificau prezența în zonă, acestea au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări suplimentare.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că grupul este format din cetățeni originari din Nepal, patru adulți cu vârste cuprinse între 23 și 41 de ani. Totodată, s-a mai stabilit faptul că persoanele în cauză sunt intrate legal în România, fiind posesoare de vize de muncă.

Din declarațiile persoanelor rezultă că acestea intenționau să treacă frontieră de stat pentru a ajunge în Serbia și ulterior în state din vestul Europei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

 

Autoturism de lux în valoare de 120.000 euro căutat de autoritățile din Marea Britanie, depistat la P.T.F. Moravița

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Moravița, județul Timiș, au depistat la controlul de frontieră un cetățean român care a încercat să intre în ţară cu un autoturism marca Mercedes model AMG GLE 63S în valoare de aproximativ 120.000 euro, căutat de autorităţile din Marea Brianie.

      

        În data de 05.11.2023, ora 19.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Moravița, judeţul Timiș, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român B.N., în vârstă de 53 de ani,  la volanul unui autoturism marca Mercedes model AMG GLE 63S, înmatriculat în Marea Britanie.

        În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Marea Britanie. 

        Drept urmare, autoturismul în valoare de aproximativ 120.000 de euro a fost indisponibilizat la sediul instituției, în continuare fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, iar la finalizare vor fi luate măsurile legale ce se impun.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu