Poliţiştii de frontieră din cadrul
Sectorului Poliţiei de Frontieră Porţile de
Fier II au depistat în zona de competenţă douăzeci și doi cetăţeni din
Irak și Afganistan, care au traversat fluviul Dunărea cu ajutorul unei
ambarcaţiuni, pentru a intra ilegal în
Romania din Serbia.Imediat,
persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului pentru verificări,
unde li s-a făcut triajul epidemiologic.
În cadrul
primelor verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt
cetățeni din Irak și Afganistan, zece adulți, cu vârste cuprinse între 24 şi 57
de ani și doisprezece copii, cu vârste cuprinse între 18 luni şi 15 ani.
De asemenea, în
cadrul cercetărilor, cetăţenii străini au declarat că au trecut frontiera din
Serbia, cu o ambarcaţiune gonflabilă cu
motor, condusă de unul dintre ei.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, pentru depistarea tuturor persoanelor implicate și pentru a stabili întreaga arie infracțională, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu