În perioada 31 decembrie 2020 - 03 ianuarie 2021 au fost desfășurate acțiuni de verificare în
zone aglomerate, în trafic, centre comerciale, piețe, târguri, terase, în zona lăcașelor de cult, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului COVID-19.La activități au participat 519 efective.
Au fost verificate 132 de societăți comerciale şi 846 mijloace
de transport persoane, fiind legitimate peste 7.000 de persoane.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 334 de sancțiuni
contravenționale, în valoare 48.000 de lei, dintre care 309 pentru
nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
Reamintim că scopul
activităților desfășurate de poliţişti nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela
de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării
tuturor normelor sanitare şi prevederilor legale pentru prevenirea
îmbolnăvirilor cu Covid 19, însă nu vor fi tolerate abateri de la normele
legale.
Facem apel la
cetăţeni să păstreze distanţarea fizică, să poarte masca de protecţie și să nu
se expună la riscuri.
Totodată, persoanele
care se deplasează în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar
23:00-05:00, pentru motive justificate, sunt
obligate să prezinte legitimația de serviciu sau adeverință eliberată de
angajator, ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
Interdicția privind desfășurarea
de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise
și/sau deschise, publice sau private rămâne în vigoare în continuare.
În interiorul
localităților se interzic circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari
de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii și formarea unor asemenea
grupuri.
Mulțumim cetățenilor
care au dat dovadă de responsabilitate și au respectat recomandările autorităților și pe cele ale personalului
medical, de a se proteja împotriva infectării cu SARS-CoV-2 și răspândirii acestui
virus.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu