Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



sâmbătă, 7 martie 2020

ANSVSA NU interzice creşterea porcilor în gospodărie

Ca urmare a informaţiilor eronate apărute în presă, având ca scop denaturarea situaţiei reale, precizăm următoarele:

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor nu interzice şi nu limitează creşterea porcinelor în gosposdăriile populaţiei din România. ANSVSA a pus în dezbatere publică, conform procedurii legale, un proiect de ordin prin care se stabilesc reguli minimale de bună practică în creşterea porcinelor, acestea fiind benefice pentru creşterea suinelor în sistem gospodăresc (nonprofesional), dar şi pentru dezvoltarea micilor ferme comerciale şi a celor industriale.

Propunerile au rolul de a identifica soluţiile optime care să permită crescătorilor de porci, atât din gospodăria populaţiei (sistemul de creştere nonprofesional), cât şi din fermele comerciale să continue creşterea suinelor şi să diminueze la minimum pagubele economice cauzate de răspândirea virusului pestei porcine africane pe teritoriul României. Până în acest moment, despăgubirile plătite propietarilor de animale afectate din România se ridică la peste 100 de milioane de euro.

În urma consultărilor cu crescătorii, asociaţiile de fermieri şi asociaţiile procesatorilor de carne a rezultat un proiect de ordin comun (ANSVSA şi MADR) în care se stabilesc anumite reguli generale de biosecuritate.

Găsirea unor soluţii optime pentru propietarii de porci este o prioritate a conducerii ANSVSA, iar creşterea suinelor în gospodăria ţărănească (gospodăria populaţiei) nu va fi interzisă, iar oamenii vor avea în continuare posibilitatea de a desfăşura aceasta activitate tradiţională.

Asigurăm toţi cetăţenii crescători de porci - gospodăria populaţiei, fermă de tip A, fermă comercială - că vor putea creşte porci în România, cu respectarea măsurilor de biosecuritate specifice formei de organizare.

Serviciul Comunicare şi Logistică Documentară

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu