Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



duminică, 4 ianuarie 2015

Rata de absorbţie curentă a fondurilor europene a ajuns la aproximativ 52%

 Rata de absorbţie curentă a fondurilor structurale şi de coeziune a ajuns la 51,81% la data de 30 decembrie 2014. Astfel, rata de absorbţie curentă este de 6 ori mai mare decât la începutul lunii mai 2012 și de 3,5 ori mai mare decât la sfârșitul anului 2012. Suma solicitată Comisiei Europene pentru a fi rambursată României a ajuns la aproximativ 10 miliarde de euro. Totodată, suma totală încasată de România din fondurile alocate a ajuns la 10,73 miliarde de euro, valoare care include avansurile și rambursările.
„Anul 2014 a confirmat că România obține performanțe. Rata de absorbţie curentă a fondurilor europene a ajuns la aproximativ 52%,
în condițiile în care planul de guvernare prevede atingerea unui nivel de 50-80% la sfârșitul anului 2015. O altă realizare: pentru al doilea an consecutiv, ţara noastră nu a pierdut niciun euro din fondurile aferente celor șapte programe operaționale! Și o a treia performantă remarcabilă: sumele încasate de România de la Comisia Europeană în perioada 2013 – 2014 sunt cu 236% mai mari decât cele încasate în perioada 2007 – 2012, creștere care o situează pe primul loc în UE. Le mulţumesc tuturor colegilor mei din sistemul de implementare care au înţeles că trebuie să lucreze în interesul României. Astfel, țara noastră a obținut, din nou, rezultate foarte bune și în 2014, care le consolidează pe cele din 2013. În 2015, ritmul de absorbție a fondurilor europene trebuie să fie mult mai alert pentru ca România să atragă cât mai mulți bani din suma alocată. Vă reamintesc, anul 2015 este ultimul în care mai putem atrage fondurile UE pentru perioada 2007 – 2013; sumele pe care nu le cheltuim în acest an vor fi pierdute. Din acest motiv, este nevoie de efortul susținut al tuturor colegilor din administrația publică centrală și locală”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
În perioada 2013 – 2014, România a încasat 6,42 miliarde de euro de la Comisia Europeană, comparativ cu doar 2,2 miliarde de euro în perioada 2007 – 2012.
Informații detaliate despre evoluția absorbției fondurilor europene sunt disponibile în prezentarea atașată (PDF) –  „Bilanț 2014. Absorbția fondurilor structurale si de coeziune”.Sursa: Ministerul Fondurilor Europene

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu