Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



duminică, 7 decembrie 2014

Acordarea dispozitivelor medicale asiguraţilor din judeţul Caraş-Severin

  

         În conformitate cu prevederile Legii nr. 95/2006 cu modificările şi completările ulterioare, Titlul VII, asigurările sociale de sănătate, persoanele asigurate au următoarele drepturi:
    a) să aleagă furnizorul de servicii medicale, precum şi casa de asigurări de sănătate la care se asigură, în condiţiile prezentei legi şi ale contractului-cadru;
    b) să fie înscrişi pe lista unui medic de familie pe care îl solicită, dacă îndeplinesc toate condiţiile legale în vigoare;
    c) să îşi schimbe medicul de familie ales numai după expirarea a cel putin 6 luni de la data înscrierii pe listele acestuia;
    d) să beneficieze de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare şi dispozitive medicale în mod nediscriminatoriu, în condiţiile legii;
    e) să efectueze controale profilactice, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru;
    f) să beneficieze de servicii de asistenţă medicală preventivă şi de promovare a sănătăţii, inclusiv pentru depistarea precoce a bolilor;
    g) să beneficieze de servicii medicale în ambulatorii şi în spitale aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate;
    h) să beneficieze de servicii medicale de urgenţă;
    i) să beneficieze de unele servicii de asistenţă stomatologică;
    j) să beneficieze de tratament fizioterapeutic şi de recuperare;
    k) să beneficieze de dispozitive medicale;
    l) să beneficieze de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu;
    m) să li se garanteze confidenţialitatea privind datele, în special în ceea ce priveşte diagnosticul şi tratamentul;
    n) să aibă dreptul la informaţie în cazul tratamentelor medicale;
    o) să beneficieze de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate în condiţiile legii.
Asiguraţii au dreptul la dispozitive medicale pentru corectarea văzului, auzului, pentru protezarea membrelor şi la alte materiale de specialitate, în scopul protezarii unor deficienţe organice sau fiziologice, pentru o perioadă determinată sau nedeterminată, pe baza prescripţiilor medicale, cu sau fără contribuţie personală, în condiţiile prevăzute în contractul-cadru.
Conform prevederilor H.G. nr.400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014 – 2015, precum şi prevederile Ordinului nr.619/360/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a H.G.400/2014 în anul 2014, serviciile medicale, medicamentele cu şi fără contribuţie personală şi unele materiale sanitare în tratamentul ambulatoriu, dispozitivele medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau funcţionale în ambulatoriu, precum şi cele acordate în cadrul programelor naţionale de sănătate se acordă în baza contractelor negociate şi încheiate între furnizori şi casele de asigurări de sănătate judeţene.
            Dispozitivele medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau funcţionale în ambulatoriu, se acordă, pentru o perioadă determinată ori nedeterminată, de către furnizorii de dispozitive medicale avizaţi de Ministerul Sănătăţii şi evaluaţi potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.
Contractul de furnizare de dispozitive medicale se încheie între furnizorul de dispozitive medicale avizat, evaluat, prin reprezentantul legal sau împuternicitul legal al acestuia, după caz, şi casa de asigurări de sănătate, pe baza unor documente specifice prevăzute de lege.
În relaţiile contractuale cu casele de asigurări de sănătate, furnizorii de dispozitive medicale evaluaţi au, în esenţă, următoarele obligaţii:
    - să respecte prevederile legale privind condiţiile de introducere pe piaţă, de comercializare şi de punere în funcţiune a dispozitivelor medicale;
    - să livreze dispozitivul medical în conformitate cu recomandarea medicului şi să asigure service pentru dispozitivul medical livrat, conform prevederilor legale în vigoare, în cazul dispozitivelor medicale care necesită service;
    - să verifice la livrare, după caz, adaptabilitatea şi buna funcţionare a dispozitivului medical;
    - să livreze dispozitivul medical comandat la termenul specificat în nota de comandă, astfel încât datele avute în vedere de către medicul specialist la emiterea recomandării medicale să nu sufere modificări, în condiţiile în care asiguratul respectă programarea pentru probă şi predarea dispozitivului medical la comandă;
    - să respecte confidenţialitatea tuturor datelor şi informaţiilor privitoare la asiguraţi, precum şi demnitatea şi intimitatea acestora;
    - să respecte dreptul asiguratului de a alege furnizorul de dispozitive medicale în mod nediscriminatoriu;
    - să anunţe casa de asigurări de sănătate, în cazul dispozitivelor medicale la comandă, despre primirea deciziilor de aprobare, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data primirii acestora;
    - să respecte toate prevederile legale în vigoare privind autorizarea, evaluarea şi certificarea dispozitivelor medicale, prezentând în acest sens casei de asigurări de sănătate cu care încheie contract documentele justificative.
Aşadar, dispozitivele medicale se acordă în baza prescripţiei medicale eliberate de medicul de specialitate aflat în relaţie contractuală cu casa de asigurări de sănătate, direct sau prin reprezentantul legal, şi a cererii scrise întocmite de asigurat, de către unul dintre membrii de familie (părinte, soţ/soţie, fiu/fiică), de către o persoană împuternicită în acest sens de către asigurat sau de către reprezentantul legal al asiguratului. Prescripţia medicală va conţine în mod obligatoriu numele casei de asigurări de sănătate cu care medicul care eliberează prescripţia medicală se află în relaţie contractuală şi numărul contractului. Prescripţia medicală va fi întocmită în limita competenţei medicului prescriptor. Cererea se înregistrează la casa de asigurări de sănătate în ale cărei evidenţe se află asiguratul. Medicul sau reprezentantul legal al medicului reprezintă furnizorul de servicii medicale, şi nu cel de dispozitive medicale.
            Pentru dispozitivele de protezare stomii şi incontinenţă urinară recomandarea se poate face şi de către medicul de familie pe lista căruia se află înscris asiguratul, aflat în relaţie contractuală cu aceeaşi casa de asigurări de sănătate unde este în evidenţă şi asiguratul, în baza scrisorii medicale transmise de către medicul de specialitate aflat în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, conform modelului prevăzut în norme. Prescripţia medicală va conţine în mod obligatoriu în acest caz şi numele casei de asigurări de sănătate cu care medicul de specialitate care a transmis scrisoarea medicală se află în relaţie contractuală şi numărul contractului încheiat de către acesta.
Modalitatea de prescriere, procurare şi decontare a dispozitivelor medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau funcţionale în ambulatoriu
            Dispozitivele medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau funcţionale în ambulatoriu, se acordă pentru o perioadă determinată ori nedeterminată, în baza prescripţiei medicale eliberate de medicul de specialitate aflat în relaţie contractuală cu casa de asigurări de sănătate, direct sau prin reprezentantul legal.
Prescripţia medicală trebuie să conţină denumirea şi tipul dispozitivului medical din Lista dispozitivelor medicale din anexa 38 la ordin.
Prescripţia medicală pentru protezarea auditivă trebuie să fie însoţită de audiograma tonală liminară şi audiograma vocală, eliberate de un furnizor de servicii medicale sau de dispozitive medicale autorizat şi evaluat care se află în relaţie contractuală cu casa de asigurări de sănătate. Pentru copii, la recomandarea medicului de specialitate, audiograma vocală se poate excepta. Audiogramele conţin numele şi prenumele asiguratului, CNP-ul acestuia, data şi locul efectuării, numărul buletinului de verificare metrologică sau al certificatului de etalonare al audiometrului.
Prescripţia medicală pentru protezarea vizuală - implant cu lentile intraoculare - trebuie să fie însoţită de biometria eliberată de un furnizor de servicii medicale autorizat şi evaluat, aflat în relaţie contractuală cu casa de asigurări de sănătate.
Pentru dispozitivele de protezare stomii, în cazul pacienţilor cu stome permanente, medicul va menţiona pe prescripţia medicală "stomă permanentă".
Pentru dispozitivele de protezare stomii şi incontinenţă urinară recomandarea se poate face şi de către medicul de familie pe lista căruia se află înscris asiguratul, aflat în relaţie contractuală cu aceeaşi casă de asigurări de sănătate unde este în evidenţă şi asiguratul, în baza scrisorii medicale transmisă de către medicul de specialitate aflat în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate. Prescripţia medicală va conţine în mod obligatoriu în acest caz şi numele casei de asigurări de sănătate cu care medicul de specialitate, care a transmis scrisoarea medicală, se află în relaţie contractuală şi numărul contractului încheiat de către acesta.
             În prescripţia medicală se va menţiona obligatoriu că deficienţa organică sau funcţională nu este ca urmare a unei boli profesionale sau a unui accident de muncă ori sportiv.
            Pentru obţinerea dispozitivului medical, asiguratul, unul din membrii de familiei (părinte, soţ/soţie, fiu/fiică), o persoană împuternicită legal în acest sens de acesta sau reprezentantul legal al asiguratului depune o cerere la casa de asigurări de sănătate în evidenţele căreia se află asiguratul, însoţită de un document justificativ care atestă calitatea de asigurat, actul de identitate (în copie), codul numeric personal - CNP, prescripţia medicală pentru dispozitivul medical şi declaraţia pe propria răspundere din care să rezulte că deficienţa organică sau funcţională nu a apărut în urma unei boli profesionale, a unui accident de muncă sau sportiv. Pentru copiii în vârstă de până la 14 ani se ataşează prescripţia medicală pentru dispozitivul medical recomandat, cu specificarea domiciliului copilului, şi certificatul de naştere (în copie), cu codul numeric personal - CNP. Copiile se vizează de casa de asigurări de sănătate pe baza originalelor.
Prescripţiile medicale îşi pierd valabilitatea dacă nu sunt depuse la casa de asigurări de sănătate în termen de 30 de zile de la data emiterii. Nu sunt acceptate prescripţiile medicale în care este nominalizat furnizorul de dispozitive medicale sau cele care sunt eliberate de medicii de specialitate aflaţi în relaţie contractuală cu casa de asigurări de sănătate şi care reprezintă interesele unui furnizor de dispozitive medicale evaluat (reprezentant legal, angajat, asociat, administrator).
În situaţia pacienţilor cu stome permanente pentru obţinerea dispozitivelor de protezare stomii, prescripţia medicală pe care este completată menţiunea "stomă permanentă" se depune împreună cu prima cerere la casa de asigurări de sănătate o singură dată într-un an calendaristic.
            Casa de asigurări de sănătate, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, este obligată să ia o hotărâre privind acceptarea sau respingerea cererii. Respingerea cererii de către casa de asigurări de sănătate se face în scris şi motivat, cu indicarea temeiului legal.
În cazul acceptării, cererile sunt supuse aprobării şi, respectiv, emiterii unei decizii de aprobare pentru procurarea/închirierea dispozitivului medical în limita fondului aprobat cu această destinaţie. Decizia se expediază prin poştă în maximum 2 zile lucrătoare de la emiterea ei. În situaţia în care cererile pentru dispozitive medicale conduc la depăşirea fondului lunar aprobat se întocmesc liste de prioritate pentru asiguraţi, pe categorii de dispozitive medicale. În acest caz decizia se emite în momentul în care fondul aprobat cu această destinaţie permite decontarea dispozitivului medical, în ordinea listei de prioritate, casa de asigurări de sănătate fiind obligată să transmită asiguratului prin adresă scrisă, expediată prin poştă, decizia în termen de 2 zile lucrătoare de la data emiterii acesteia sau necesitatea revizuirii prescripţiei medicale, dacă este cazul. Modelul unic de decizie pentru aprobarea acordării unui dispozitiv medical este prevăzut în Anexa 35.
Criteriile de prioritate precum şi cele pentru soluţionarea listelor de prioritate ţin cont de data înregistrării cererilor la casa de asigurări de sănătate şi de nivelul de urgenţă stabilit de serviciul medical al casei de asigurări de sănătate, publicat pe pagina web a acesteia. La nivelul Casei de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin, priorităţi de acordare a dispozitivelor medicale sunt:
-          sistem stomic;
-          dispozitivele pentru incontinenţă urinară;
-          aparatele pentru administrarea oxigenului;
-          copiii;
-          protezele pentru membre, protezele auditive, orteze – pentru persoanele aflate în activitate şi studenţi;
-          protezele pentru membrele inferioare a 2-a protezare;
-          canula Montgomery;
-          ordinea cronologică a depunerii dosarelor.
Fiecare decizie se emite pentru un singur dispozitiv medical şi se eliberează în două exemplare, dintre care un exemplar pentru asigurat, transmis de casa de asigurări de sănătate prin poştă, şi un exemplar rămâne la casa de asigurări de sănătate.
În cazul fotoliilor rulante, acestea se vor acorda asiguraţilor pe o perioadă nedeterminată sau determinată - prin închiriere iar aparatele pentru administrare continuă cu oxigen se vor acorda pe o perioadă determinată prin închiriere, pe baza deciziilor de aprobare pentru procurarea/închirierea dispozitivelor medicale. Perioada de închiriere nu poate depăşi data la care încetează valabilitatea contractelor de furnizare de dispozitive medicale încheiate între casa de asigurări de sănătate şi furnizori. La încheierea contractelor, pentru dispozitivele medicale ce se acordă pentru o perioadă determinată, furnizorii prezintă lista cuprinzând tipurile de dispozitive şi numărul acestora pe fiecare tip.
Decizia de aprobare pentru închirierea fotoliilor rulante şi aparatelor pentru administrarea continuă cu oxigen este valabilă pentru perioada prevăzută în prescripţia medicală care nu poate fi mai mare de 90 de zile calendaristice.
Termenul de valabilitate al deciziei de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical este de 30 de zile calendaristice de la data emiterii acesteia de către casa de asigurări de sănătate.
            Pentru procurarea dispozitivului medical, asiguratul, în cazul dispozitivelor la comandă (inclusiv pentru protezele auditive), sau, în cazul dispozitivelor medicale care nu sunt la comandă, asiguratul sau unul dintre membrii familiei (părinte, soţ/soţie, fiu/fiică), o persoană împuternicită de acesta sau reprezentantul legal al asiguratului se adresează, în perioada de valabilitate a deciziei, unuia dintre furnizorii din lista furnizorilor de dispozitive medicale evaluaţi, cu care casa de asigurări de sănătate a încheiat contract, cu următoarele documente: decizia emisă de casa de asigurări de sănătate şi prescripţia medicală.
Pentru pacienţii cu stome permanente care în cursul anului calendaristic, după expirarea termenului de valabilitate a unei decizii, doresc să se adreseze altui furnizor de dispozitive pentru protezare stomii decât cel la care au depus prescripţia medicală cu menţiunea "stomă permanentă", este necesară obţinerea unei alte prescripţii medicale cu menţiunea "stomă permanentă" care să însoţească decizia emisă de casa de asigurări de sănătate.
În cazul dispozitivelor de protezare stomii, incontinenţă urinară, fotolii rulante şi aparate pentru administrare continuă cu oxigen, decizia va fi însoţită de talonul aferent lunii respective, urmând ca lunar să predea aceluiaşi furnizor şi celelalte taloane.
            Decontarea dispozitivelor medicale care se acordă pe o perioadă nedeterminată se face de către casele de asigurări de sănătate, la nivelul preţului de referinţă valabil în momentul emiterii deciziei de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical, pe baza facturilor emise de furnizorii cu care au încheiat contracte de furnizare de dispozitive medicale.
Decontarea dispozitivelor medicale care se acordă pe o perioadă determinată se face de către casele de asigurări de sănătate, la nivelul sumei de închiriere valabilă în momentul emiterii deciziei de aprobare pentru închirierea dispozitivului medical, pe baza facturilor emise de furnizorii cu care au încheiat contracte de furnizare de dispozitive medicale.
    Certificatul de garanţie predat de către furnizor asiguratului trebuie să precizeze: elementele de identificare a dispozitivului medical (numele producătorului, numele reprezentantului autorizat al producătorului sau numele distribuitorului, după caz; tipul; numărul lotului precedat de cuvântul "lot" sau nr. de serie, după caz); data fabricaţiei şi, după caz, data expirării; termenul de garanţie.
    În cadrul termenului de garanţie asiguraţii pot sesiza furnizorul în legătură cu eventualele deficienţe ale a dispozitivului medical care conduc la lipsa de conformitate a acestuia, dacă aceasta nu s-a produs din vina utilizatorului. În acest caz repararea sau înlocuirea dispozitivului medical cu altul corespunzător va fi asigurată şi suportată de către furnizor.

Lista dispozitivelor medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau funcţionale în ambulatoriu este prezentată în Anexa 38 din Ordinul nr.619/360/2014 (ataşată la materialul prezentat).
Astfel, contractele cu furnizorii de dispozitive medicale au fost:
§         an 2013 – 63 furnizori
§         an 2014 – 66 furnizori
Fondul alocat a fost:
§         an 2013 – 1.442 mii lei
§         an 2014 – 2.109 mii lei
Numărul de decizii de dispozitive medicale aprobate a fost:
§         an 2013 – 1956 decizii
§         an 2014 (până la data de 10.11.2014) – 3240 decizii
Listă de aşteptare:
§         an 2013 – 309 asiguraţi pentru 320 dispozitive
§         an 2014 (până la 30.09.2014) – 464 asiguraţi pentru 480 dispozitive
Suplimentarea de buget, destinat dispozitivelor medicale, în valoare de 530.000 lei (1.579.000+530.000=2.109.000 lei buget pentru an 2014) rezolvă toată lista de aşteptare din 2012 până în prezent.
Ca noutate, amintim noile dispozitive introduse începând cu acest an:
- dispozitive pentru terapia cu aerosoli salini;
- dispozitiv pentru administrarea nutriţiei enterale;
- dispozitiv pentru administrare a analgeziei controlate la pacient;
- proteză externă de sân şi accesorii (sutien) – începând cu anul 2015.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu