Universitatea de Vest din Timișoara anunță că va desfășura
sesiunea de admitere de toamnă în perioada 8 – 21 septembrie.
73 de specializări de
licență, 90 de programe de master, 5 specializări în limbi străine (engleză,
franceză, germană) este oferta Universității pentru toți cei care doresc să se
alăture familiei academice a UVT.
La licență, din cele 2000
de locuri bugetate alocate în 2014, pentru această toamnă mai sunt disponibile aproximativ
300 la specializări de la
Facultă ți precum cele de Arte și Design; Chimie, Bilogie,
Geografie; Fizică; Litere, Istorie și Teologie; Matematică și Informatică;
Muzică; Economie și de Administrare a Afacerilor; Sociologie și Psihologie;
Științe Politice, Filozofie și Științe ale Comunicării. În ceea ce privește
locurile cu taxă, mai sunt disponibile aproximativ 2600 pentru sesiunea de
toamnă.
“Felicit pe cei care au
reușit să treacă peste examenul de bacalaureat cu bine și îi asigur că în
Universitatea de Vest din Timișoara vor găsi un partener puternic care să îi
ajute în dezvoltarea lor ca persoane și profesioniști. La UVT încurajăm performanța și
venim cu o ofertă de studiu competitivă pe plan național și internațional. Îi
îndemnăm pe toți cei care pun valoare pe educație și carieră să aplice pe
locurile disponibile în această toamnă”, spune rectorul Universității de Vest
din Timișoara, Prof. univ. dr. Marilen Pirtea.
Ca urmare a numărului mare de înscriși, în vară, în
centrele de înscriere și admitere din Deva, Reșița și Dr. Tr. Severin, UVT a
decis să le mențină și în sesiunea de toamnă. Acestea vor funcționa în perioada
10 – 12 septembrie și vor prelua dosarele candidaților în aceleași condiții ca
în Timișoara. Măsura vine în sprijinul elevilor, pentru a nu mai
face deplasarea la Timi șoara,
economisind astfel timp prețios și resurse financiare. Astfel, cei interesați
se pot înscrie în perioada 10 – 12 septembrie și la centrele din:
·
Deva, în cadrul Colegiului
Național ”Decebal”, de pe Str. 1 Decembrie 1918, Nr. 22;
·
Reșița, în cadrul Colegiul
Național ”Traian Lalescu”, B-dul. A.I. Cuza, Nr. 7;
·
Dr. Tr. Severin, în cadrul
Colegiului Național ”Gheorghe Țițeica”, Str. Crișan nr. 50.
Centrele vor funcționa în intervalul orar 09.00-13.00
Întregul proces de admitere
se desfășoară în perioada 8 – 21 septembrie, fiecare facultate având un
calendar propriu al înscrierilor și al desfășurării probelor de concurs, după
caz. Detalii pot fi găsite pe pagina de internet a Universității, www.uvt.ro și
www.facebook.com/uvtromania .
Acționând mereu în baza
strategiei sale de promovare a valorilor, Universitatea de Vest din Timișoara
este o voce puternică în comunitate, unul dintre actorii principali ai
societății locale și naționale, cu o familie
ce numără 18.000 de membri, studenți, profesori și personal administrativ. De-a
lungul anilor, Universitatea a atras cei mai buni absolvenți de liceu, fiecare
membru al comunității academice aducându-și aportul în activitatea instituției
și a prestigiului acesteia.
COMUNICAT DE PRESĂ

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu