duminică, 12 ianuarie 2014

INFRACTIUNI -CARAS-SEVERIN

Furt din locuinţă
În data de 10.01.2014, în jurul orei 14.50, lucrătorii Postului de Poliţie Ticvaniul Mare au fost sesizaţi prin Serviciul Naţional Unic Apeluri de Urgenţă 112, de către N. AUREL, de 56 ani, din Ticvaniul Mare, cu privire la faptul că în perioada  09 - 10.01.2014 i-a fost sustrasă din locuinţă suma de 2200 euro.
La faţa locului s-a deplasat o echipă de cercetare care a stabilit faptul că în data de 09.01.2014 partera vătămată şi familia acestuia au părăsit domiciliul iar cînd
au revenit au observat că R. CONSTANTIN, de 54 ani, din comuna Lazuri, judeţul Satu Mare, care îl ajuta la diferite treburi gospodăreşti, nu mai era la domiciliu, totodată observând că a dispărut şi suma de 2200 euro.
În urma verificărilor efectuate R. CONSTANTIN a fost depistat pe raza municipiului Reşiţa, în zona Gara Sud, de la acesta fiind recuperată suma de 1900 euro şi 410 lei.
În cauză se efectuează cercetări faţă de R. CONSTANTIN pentru săvârşirea infracţiunii de furt.

Accident de muncă
În data de 10.01.2013, în jurul orei 21.30, Poliţia Municipiului Caransebeş a fost sesizată telefonic de către o asistentă din cadrul Secţiei de Urgenţe a Spitalului Municipal Caransebeş cu privire la faptul că la acestă  unitate a fost adusă o persoană care a suferit un accident de muncă.
În urma verificărilor efectuate de echipa specială de intervenţie a rezultat fapul că în timp ce O. GHEORGHE, de 55 ani, din municipiul Carei, judeţul Satu Mare, efectua lucrări de reparaţii în cadrul unei societăţi comerciale din Caransebeş, a fost prins între podul rulant şi grinda de susţinere a halei, fiindu-i  provocate leziuni la nivelul bazinului, fapt pentru care a fost internat la secţia chirurgie a Spitalului Municipal Caransebeş.
În urma accidentului reprezentanţii societăţii comerciale în cauză  au sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraş - Severin cu privire la accidentul produs.

Au condus  autovehicule neînmatriculate 
 În data de 10.01.2014, în jurul orei 07.50, pe Aleea Dacia din Municipiul Reşiţa a fost oprit pentru control rutier un autoturism condus de S. CONSTANTIN ADRIAN, de 35 ani, din Reşiţa.
În urma verificărilor s-a stabilit faptul că termenul de valabilitate a numerelor de circulaţie provizorie era expirat, fapt pentru care i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

·        În data de 11.01.2014, în jurul orei 15.45, lucrătorii din cadrul Poliţiei municipiului Reşiţa au oprit pentru control, pe strada Timişoarei din municipiu, un  autovehiculul condus de U. PETRU CORNELIUS, de 32 ani, din Reşiţa, care avea termenul de valabilitate a numerelor de circulaţie provizorie expirat.
Cercetările continuă faţă de U. PETRU CORNELIUS sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 85, al. 1, din O.U.G. 195/2002 republicată.

Băuţi la volan, pe drumurile publice
  În data de 11.01.2014, în jurul orei  23.00, lucrătorii din cadrul Postului de Poliţie Ciuchici au oprit pentru control pe D.J. 571, în apropierea localităţi Ciuchici, un autovehicul condus de N. ION CIPRIAN, de 27 ani, din Oraviţa.
Îîn urma testări cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările continuă faţă de N. ION CIPRIAN, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 87, al. 1, din O.U.G. 195/2002 republicată.

·        În data de 12.01.2014, în jurul orei 03.00, lucrătorii din cadrul Poliţiei Moldova Nouă au oprit pentru control, pe DN 57, pe raza localităţi Măceşti, un autovehiculul condus de N. ZLATCO MARCEL, de 36 ani, din comuna Pojejena.
În urma testări cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Faţă de acesta se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, fiindu-i reţinut permisul, fără drept de circulaţie.

Ameninţări cu cuţititul pe fondul consumului de alcool
În data de 11.01.2014, în jurul orei 21.00, Postul de Poliţie Comunal Bănia a fost sesizat cu privire la faptul că întrt-un bar din localitate un bărbat ameninţă cu două cuţitie o persoană aflată în local.
La faţa locului s-a deplasat un lucrător din cadrul Postului de Poliţie Comunal Bănia unde, în urma cercetărilor efectuate, a stabilit faptul că C. IONEL, de 33 ani, din localitate, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a scos două cuţite şi l-a ameninţat că îl taie pe  N. VALERIU, de 45 ani, tot din localitatea Bănia.
Asupra lui C. IONEL a fost găsit un cuţit cu lama de 10 cm, care a fost ridicat în vederea confiscării.
Cercetările continuă faţă de C. IONEL sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port ilegal de armă albă şi ameninţare.

Lovit cu o sticlă în cap în timpul unui scandal
În data de 11.01.2014, în jurul orei 23.45, Poliţia Oraşului Bocşa a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112 cu privire la faptul că la un club din localitate are loc un scandal în desfăşurarte.
La faţa locului s-a deplasat o echipă de cercetare care a aplanat conflictul iar cu ocazia cercetărilor efectuate s-a constatat faptul că scandalul s-a iscat între A. GHEORGHE FLORIN, de 34 ani şi B. TUDOR, de 38 ani, ambii din Bocşa, care, în timpul încăierării, au distrus mai multe bunuri din local. Între cei doi a intervenit O. CONSTANTIN, de 21 ani, care a fost lovit cu o sticlă în cap de către B. ALEXANDRU.
Partea vătrămată a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa pentru acordare de îngrijiri medicale.
Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a faptelor, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi loviri sau alte violenţe.
Sursa;I.P.J.C-S


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu