sâmbătă, 11 ianuarie 2014

28 de imigranţi din Orientul Mijlociu au solicitat protecţia statului român

Comunicat de presă 28 de imigranți din Orientul Mijlociu au solicitat protecția statului român
Ieri, 08 ianuarie a.c., 28 de imigranți au solicitat protecția statului român. Astfel, grupul compus din nouă bărbați, patru femei și 15 minori cu vârste cuprinse între unu și 17 ani, au depus cereri de azil la Direcția de Azil și Integrare din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări.
Imigranții au fost depistați, în data de 28 decembrie 2013, într-o ambarcațiune suspectă, aflată în Marea Neagră, la
aproximativ 3 mile marine travers de zona Chituc din județul Constanța, de către Garda de Coastă.
În perioada următoare, persoanele în cauză vor parcurge procedurile prevăzute de legislația în vigoare în materie de azil și vor beneficia de cazare în cadrul Centrului Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil București.
Centrul este un spațiu deschis și oferă celor cazați, solicitanți de azil și refugiați, condiții optime de trai, asistență medicală primară, precum și spații destinate activităților educative și recreative.
De la începutul anului și până în prezent, un număr de 37 persoane au solicitat o formă de protecție în România. Cei mai mulți provin din state precum Afganistan și Siria.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu