Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a lansat la
sfârșitul anului 2013 proiectul 'Made in Banat', finanțat prin Programul
IPA de Cooperare Transfrontalieră România — Republica Serbia și derulat
de CCIAT în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Economică a Județului
Timiș — ADETIM (România), CCI Kikinda, CCI Pancevo și CCI Zrenjanin
(Serbia), printr-o conferință sub genericul 'Promovare transfrontalieră
pentru afaceri bănățene'.În contextul economic actual, relansarea și dezvoltarea industriei de ambele părți ale frontierei reprezintă nu numai o necesitate obiectivă dar și o condiție importantă, atât pentru România în vederea consolidării poziției sale pe piața unică europeană cât și pentru Serbia în vederea apropiatei integrări în Uniunea Europeană.
Proiectul 'Made in Banat' a apărut din nevoia de a sprijini dezvoltarea unei economii competitive în regiunea transfrontalieră România-Serbia. De aceea, acesta reunește reprezentanți ai grupurilor țintă care să colaboreze, să facă schimb de experiență și bune practici, să creeze instrumente comune pentru a diminua efectele crizei economice, astfel încât avantajele comparative să conducă la impactul pe termen lung al proiectului și la realizarea obiectivului general: creșterea competitivității firmelor și îmbunătățirea calității vieții oamenilor din regiunea transfrontalieră.
Rezultatele așteptate în proiect vor contribui la realizarea obiectivelor asumate, iar efectele directe și indirecte vor contribui la creșterea competitivității producătorilor și furnizorilor de servicii din regiunea Banatului istoric, prin promovarea produselor sub marca 'Made in Banat'.
La conferința de lansare a proiectului au participat peste 100 de persoane — reprezentanți de firme care au produse sau servicii specifice regionale, potențiali cumpărători și mass-media din regiunea transfrontalieră România-Serbia. De asemenea, au fost prezenți reprezentanți ai administrației publice locale — Instituția Prefectului Județul Timiș, Consiliul Județean Timiș, Primăria Municipiului Timișoara, conducători și reprezentanți ai serviciilor publice deconcentrate din teritoriu, cadre didactice și specialiști din învățământul preuniversitar și universitar, membri ai Colegiului de Conducere și firme membre ale CCIAT, organizații neguvernamentale care își pot aduce aportul în implementarea proiectului și susținerea brandului 'Made in Banat'.
În deschiderea evenimentului, au luat cuvântul reprezentanții partenerilor de proiect: Florica CHIRIȚĂ — Director General CCIAT, Sergiu BĂLAȘA, Director ADETIM, Tibor SEBEK — Președinte CCI Kikinda, Dragan BUKVICl — Vicepreședinte CCI Pancevo și Diniku VOJIN — consilier al Președintelui CCI Zrenjanin. Au adresat mesaje de salut E.S. Lazar MANOJLOVICI — Consul General al Serbiei la Timișoara și Marian VASILE — Vicepreședinte al Consiliul Județean Timiș.
A urmat apoi o prezentare detaliată a proiectului (context, parteneri, obiectiv general, obiective specifice, grup țintă, activități, rezultate, beneficii) și a strategiei de aplicare a mărcii 'Made in Banat'. Conferința s-a încheiat cu o dezbatere cu reprezentanți ai grupului țintă care au produse sau servicii regionale și care se pot promova în cadrul unor acțiuni transfrontaliere, în cadrul proiectului.
În cursul lunii februarie a.c., CCIA Timiș va participa la o conferință de presă organizată de CCI Kikinda, în cadrul căreia se va semna un Pact între partenerii de proiect, organizații neguvernamentale, institute de cercetare și alte entități interesate de sprijinirea dezvoltării competitivității economice din regiune.
Prin intermediul rețelei de cooperare economică transfrontalieră astfel create, firmele din grupul țintă își vor putea promova produsele / serviciile și vor avea acces rapid la datele de contact ale organizațiilor de sprijin pentru afaceri din România și din Serbia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu