În timpul săptămânii pe parcursul căreia s-a desfăşurat operaţiunea
„Centura de siguranţă” privind utilizarea centurii de siguranţă,
poliţiştii au depistat şi constatat şi abateri legate de imigraţia
ilegală. Astfel, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie
Judeţean Caraş-Severin în cooperare cu lucrători din cadrul
Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări
Caraş-Severin au desfăşurat acţiuni de prevenire
şi combatere a şederii
ilegale a cetăţenilor străină, pe raza judeţului nostru.
În urma verificărilor efectuate în perioada 22.10-04.11.2012, au fost
depistaţi cu şedere ilegală trei cetăţeni străini din Republica
Moldova, Serbia şi Canada.
Cu ocazia verificărilor s-a constatat că
persoanele în cauză au intrat legal în ţară, iar la expirarea dreptului
de şedere nu au părăsit teritoriul ţării şi nici nu a efectuat dmersuri
pentru prelungirea acestuia.
Urmare a celor constatate, pe numele
cetăţenilor din Serbia şi Canada au fost emise decizii de returnare prin
care aceştia sunt obligaţi să părăsească teritoriul României în termen
de 15 zile. Cetăţeanul moldovean, întrucât este membru de familie al
unui cetăţean român a fost îndrumat să se prezinte la sediul Biroului
pentru Imigrări Caraş-Severin în vederea reglementării dreptului d
eşedere.
Totodată, cetăţenii străini au fost sancţionaţi
contravenţional avertisment în conformitate cu prevederile OUG 194/2002,
privind regimul străinilor în România cu modificările şi completările
ulterioare.
Rezultatele operaţiunii de control pan-europene recente
privind utilizarea centurii de siguranţă arată că aproape 100.000 de
conducători auto şi pasageri au fost depistaţi în timp ce nu purtau
centura de siguranţă. Un total de 25 de ţări, printre care şi România,
au luat parte la operaţiunea care a fost coordonată de Organizaţia
Poliţiilor Rutiere Europene (TISPOL).
Din totalul final de 97.489 de
persoane depistate, 3.539 au fost copii care nu purtau centura de
siguranţă sau alte sisteme de retenţie. Restul de 93.950 de abateri au
fost săvârşite de ocupanţii adulţi ai autovehiculelor.
La nivelul
ţării noastre, au fost constatate 20758 abateri privind neutilizarea
centurilor de siguranţă sau a dispozitivelor speciale de retenţie,
dintre cei depistaţi 20139 fiind adulţi, iar 234 copii.
Comentând cu
privire la rezultatele obţinute, preşedintele TISPOL, Koen Ricour a
declarat: "Utilizarea centurilor de siguranţă este singura metodă cu
maximă eficienţă în reducerea vătămărilor în cazul coliziunilor dintre
autovehicule. Experţii au estimat că utilizarea sporită a centurilor de
siguranţă, ca urmare a legislaţiilor naţional şi a impunerii legii de
către poliţie, a dus la reducerea numărului deceselor cu peste 20%.
"Cercetările
au demonstrat faptul că utilizarea sistemelor de retenţie pentru copii
poate avea o mare contribuţie la reducerea gravităţii vătămărilor în
accidentele rutiere, precum şi faptul că un copil cu vârsta sub patru
ani are de 10 ori mai multe şanse de a fi ucis într-un accident de
maşină, dacă nu este asigurat. De aceea utilizarea centurii de siguranţă
nu este o chestiune de alegere, ci ceva ce trebuie făcut de toţi
pasagerii autovehiculelor.
Oprirea conducătorilor auto pentru
neutilizarea centurii de siguranţă oferă poliţiştilor şi posibilitatea
de a realiza alte verificări privind retenţia corespunzătoare şi
securitatea.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu