Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



joi, 30 aprilie 2026

2,27 - rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Caraş-Severin în luna martie 2026

La sfârşitul lunii martie 2026, rata şomajului înregistrat la nivelul judeţului Caraş-Severin a fost
de 2,27%, iar numărul total de şomeri la finele lunii martie a fost de 3.454 persoane.

Din totalul şomerilor înregistraţi, 1.412 au fost şomeri indemnizaţi şi 2.042 şomeri neindemnizaţi.

Numărul şomerilor indemnizaţi a scazut cu 102 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a 

Recomandările pompierilor cărășeni pentru petrecerea în siguranță a minivacanței de 1 Mai

În vederea asigurării unui climat de siguranţă, pe timpul minivacanței prilejuite de 1 Mai, efectivele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin vor monitoriza permanent evoluţia situaţiei operative din zona de competență, fiind pregătite să intervină prompt pentru gestionarea oricăror situații de urgență.

Zilnic, aproximativ 85 de pompieri militari vor fi la datorie, cu peste

Percheziție domiciliară pentru combaterea infracțiunilor privind protecția mediului în județul Caraș-Severin

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin – Serviciul de Ordine Publică, prin Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și al Serviciului Criminalistic, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la sediul unei societăți

miercuri, 29 aprilie 2026

ANCOM in dialog cu mediul academic si scolar

ANCOM in dialog cu mediul academic si scolar - campania de informare si educare din 2026 cu privire la implementarea Regulamentului privind serviciile digitale (DSA) debuteaza la Timisoara

Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM), in calitate de coordonator al serviciilor digitale in Romania, a lansat la

Diverse articole în valoare de 2.000.000 lei, descoperite de inspectorii vamali

Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud – Direcția Regională Vamală București, ca urmare a controlului fizic, au reținut diverse articole susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală. Mărfurile au fost descoperite într-un container sosit din China având ca

Acțiune a polițiștilor cărășeni pe DN 6 pentru creșterea siguranței rutiere

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, pe DN 6, pe tronsoanele cu risc rutier ridicat, în colaborare cu județele limitrofe.

În cadrul acțiunii au fost instituite filtre rutiere, fixe și mobile, fiind angrenați

marți, 28 aprilie 2026

Mesaj de presă – Prefectul județului Caraș-Severin, Ioan Dragomir

Mesaj de presă – Prefectul județului Caraș-Severin, Ioan Dragomir:

Îmi înaintez astăzi, 28 aprilie, demisia din funcția de prefect al județului Caraș-Severin, în acord cu decizia politică asumată la nivelul partidului

577 persoane angajate prin intermediul AJOFM Caraș-Severin în primele 3 luni ale anului 2026

În primele 3 luni ale anului 2026, 577 persoane au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin. 

Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 martie 2026, 246 au vârsta peste 45 de ani, 126 au vârsta între 35 și 45 de ani , 105 sunt tineri sub 25 de ani, iar 100 au vârsta

Ziua Internaţională a Securităţii şi Sănătăţii în Muncă

Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) sărbătoreşte în fiecare an, la data de 28 aprilie, Ziua Internaţională a Securităţii şi Sănătăţii în Muncă. Scopul declarat al acestei manifestaţii îl constituie promovarea prevenirii accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale la nivel mondial, poziționarea securităţii şi sănătăţii în muncă pe un loc important în agenda guvernelor naţionale şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.

Acest eveniment se desfășoară anual, începând cu

18 misiuni gestionate de pompierii cărășeni în ultimele 24 de ore

În cursul zilei de ieri, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “SEMENIC” al județului Caraș-Severin au intervenit pentru gestionarea celor 18 situații de urgență, acționând pentru protejarea vieții și bunurilor cetățenilor, precum și

luni, 27 aprilie 2026

Intervențiile pompierilor cărășeni în perioada 24–26 aprilie

În ultimele trei zile, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” al județului Caraș-Severin au intervenit pentru gestionarea a aproximativ

Acțiune rutieră tip RELEU pe DN 6 pentru creșterea siguranței rutiere

Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin, prin structurile de poliție rutieră, participă la o acțiune amplă de tip „RELEU”, desfășurată pe Drumul Național 6, în cooperare cu județele limitrofe.

Activitatea are caracter integrat și se desfășoară simultan pe întregul tronson al D.N. 6, cu implicarea polițiștilor rutieri din județele traversate, având drept scop principal

Bonificații de 43,5 milioane de lei acordate de ANAF pentru contribuabilii care au achitat anticipat obligațiile fiscale

Bonificații de 43,5 milioane de lei acordate de ANAF pentru contribuabilii care au achitat anticipat obligațiile fiscale. Conformarea voluntară creşte semnificativ în 2026

Agenția Națională de Administrare Fiscală anunță acordarea unor bonificații în
valoare totală de 43,5 milioane de lei pentru

duminică, 26 aprilie 2026

Mobilitate, inovație și colaborare internațională la Universitatea Politehnica Timișoara

Universitatea Politehnica Timișoara a devenit punctul de întâlnire al unor perspective, culturi și expertize diverse, odată cu desfășurarea celei de‑a doua ediții a programului internațional de mobilități Erasmus+ BIP „Solutions for Mobility and Environmental Challenges in

Ce drepturi si beneficii au utilizatorii cand folosesc sistemele automate de colectare si livrare? Ce obligatii au furnizorii de servicii postale?

Potrivit statisticilor privind piata nationala a serviciilor postale, in Romania erau peste 8.200 de sisteme automate instalate pentru colectarea si livrarea coletelor la finalul anului 2024. In acest context, Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) reaminteste utilizatorilor de servicii postale care sunt reglementarile

146 locuri de muncă în judetul Caras-Severin

SITUAŢIA LOCURILOR DE MUNCĂ VACANTE

Agentie locala /Meserie /Nr loc de munca

sâmbătă, 25 aprilie 2026

Recunoaște semnele și rămâi vigilent!

📩 Par nevinovate, dar ascund intenții periculoase. Expresiile din mesajele de phishing sunt concepute să creeze panică, urgență sau curiozitate, tocmai pentru a te face să acționezi fără să gândești. 

🔍 Iată câteva dintre cele mai frecvente fraze-capcană folosite de atacatori pentru a obține acces la datele tale personale sau financiare. Fii atent la

Avize tehnice de racordare emise pentru 80.000 MW, de aproape zece ori puterea actuală necesară de energie a României

Peste 1400 de avize tehnice de racordare (ATR) aparțin, în prezent, unui număr de peste 1000 de titulari – companii private și cu capital de stat, municipalități, administrații publice și alte entități – care dețin

Ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice

Instituţia Prefectului - Judeţul Caraş-Severin organizează marţi, 28
aprilie, la sediul Palatului Administrativ, Sala de ședințe de la etajul I, cu
începere de la ora 12,00, următoarele:

vineri, 24 aprilie 2026

Viitorul se proiectează la scară nano: o nouă specializare de vârf la Universitatea Politehnica Timișoara

Într-o lume în care tehnologia evoluează cu o viteză fără precedent, iar granițele dintre știință și inginerie devin tot mai subtile, Universitatea Politehnica Timișoara continuă să își adapteze oferta educațională pentru a răspunde provocărilor viitorului. Un nou pas

Sedinţa Colegiului Prefectural Caraş-Severin

Instituţia Prefectului - Judeţul Caraş-Severin organizează marți, 28 aprilie, ora 11,00, la sediul Palatului Administrativ, Sala de ședințe de la etajul I, şedinţa Colegiului Prefectural Caraş-Severin, având următoarea tematică:

Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin susține implicarea elevilor în prevenirea violenței școlare

Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin informează că elevii din ciclul gimnazial sunt invitați să participe la concursul național de creație audio „Scoate violența școlară din anonimat!”, desfășurat în perioada 20 aprilie – 1 iunie 2026.

Inițiativa, derulată la nivel național, are ca scop prevenirea

joi, 23 aprilie 2026

SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI GHEORGHE

Sfantul Mucenic Gheorghe s-a nascut in Capadocia, din parinti crestini. A trait in vremea imparatului Diocletian (sec. al IV-lea). Datorita vitejiei si victoriilor sale, ajunge conducator de armata.
In anul

Cooperare vamală consolidată la frontiera româno–moldoveană

Cooperare vamală consolidată la frontiera româno–moldoveană: vizită de lucru la PTF Albița- Leușeni, în contextul reuniunilor CEFTA și TCT

Autoritatea Vamală Română, împreună cu Serviciul Vamal al Republicii Moldova, a participat la o vizită de lucru desfășurată la postul vamal de frontieră Albița- Leușeni, organizată în contextul reuniunilor Grupurilor de Lucru CEFTA dedicate Operatorilor Economici Autorizați (AEO) și managementului riscurilor, precum și al reuniunii privind facilitarea și interconectarea posturilor vamale și a punctelor de trecere a

Bunuri provenite din infrastructura feroviară, descoperite și sancțiuni aplicate

Acțiune a polițiștilor de transporturi din Caraș-Severin pentru verificarea regimului deșeurilor. Bunuri provenite din infrastructura feroviară, descoperite și sancțiuni aplicate

La data de 22 aprilie 2026, în intervalul orar 10.00–16.00, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Caraș-Severin, împreună cu reprezentanții Direcției Regionale Antifraudă 5 Deva și ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Caraș-Severin, au desfășurat o acțiune pentru verificarea legalității operațiunilor derulate de persoane fizice și juridice privind regimul deșeurilor și al substanțelor periculoase.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii s-au deplasat la sediul unei societăți comerciale, unde, în curtea acesteia, au identificat mai multe componente provenind din infrastructura feroviară, respectiv: 10 plăci de prindere, 11 șuruburi tip tirfoane, un sabot de frână, o eclisă și aproximativ 15 kg de cablu compus din 4 fire din aluminiu, cu înveliș din PVC, bunuri pentru care exista interdicția de a fi achiziționate.

Bunurile identificate, cu o greutate totală de aproximativ 105 kg, au fost confiscate de către polițiști.

În cauză, polițiștii s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și complicitate la furt calificat, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș.

Totodată, societatea comercială a fost sancționată contravențional pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 31/2011, respectiv pentru achiziționarea de componente provenite din infrastructura feroviară, deși avea interdicția legală în acest sens, fiind aplicată o amendă în cuantum de 100.000 de lei.

De asemenea, polițiștii au dispus măsura complementară de anulare a autorizației de colectare pentru societatea comercială.

Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale care se impun.

Misiuni gestionate de pompierii cărășeni în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, pompierii militari cărășeni au intervenit pentru gestionarea a 17 situații de urgență: două incendii, o misiune de salvare a unui animal din medii ostile vieții și 14 solicitări pentru acordarea primului ajutor calificat.

 

În cursul nopții, în jurul orei 02:30, pompierii caransebeșeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o clădire dezafectată din municipiul

miercuri, 22 aprilie 2026

„Ziua Potecilor” la Reșița – mișcare, natură și comunitate, pe 2 mai 2026

Reșița devine, pe 2 mai 2026, gazda unui eveniment dedicat naturii și mișcării în aer liber: „Ziua Potecilor”, organizat alături de Asociația Tășuleasa Social, Fundația Comunitară Banatul Montan și parteneri locali. Evenimentul aduce împreună comunitatea și vizitatori din întreaga țară pentru o zi petrecută pe traseele din jurul orașului, inclusiv pe

AFIR a publicat noua versiune a Ghidului DR-36 F

Cea mai recentă versiune a Ghidului de implementare a intervenției DR-36, componenta „Sprijin pentru gestionarea, monitorizarea și evaluarea strategiei de dezvoltare locală, precum și

Bunuri în valoare de 2.148.000 lei, descoperite de inspectorii vamali

Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud – Direcția Regională Vamală București, ca urmare a controlului fizic, au reținut aproximativ 9.500 bucăți încălțăminte susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală. Mărfurile au fost descoperite într-un container sosit din China având ca

marți, 21 aprilie 2026

ADR Vest a depășit pragul de 100% contractare în Programul Regional Vest

Peste 400 de contracte de finanțare publice și private au fost semnate de la
demararea Programului Regional Vest, însemnând investiții de 1,2 miliarde de euro
fonduri nerambursabile atrase în comunitățile din întreaga regiune.

Proiectele ADR Vest înseamnă școli și grădinițe moderne, blocuri izolate termic, transport în
comun, piste de biciclete, spații urbane vii, dar și oportunități pentru companiile locale și
locuri de muncă. Sunt proiecte care scurtează distanțe, creează conexiuni, dau un

Campania Naţională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate

În intervalul 1 aprilie – 7 decembrie 2026, Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș Severin desfăşoară Campania Naţională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea și sănătatea în muncă, de către angajatorii care desfășoară activitați în domeniile: construcții clădiri – cod CAEN 41, lucrări de geniu civil – cod CAEN 42, lucrări speciale de construcții – cod CAEN 43.

Obiectivele urmărite de inspectorii de muncă sunt:

Acțiune integrată pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale în județul Caraș-Severin

În intervalul orar 11:00–15:00, pe DN 6 (E70), polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, sub coordonarea Serviciului Rutier și în cooperare cu alte

luni, 20 aprilie 2026

Locuri de muncă vacante în rețeaua EURES

Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 113 locuri de muncă vacante, după cum urmează:

Bilanțul intervențiilor pompierilor cărășeni din weekend

În zilele de sâmbătă și duminică, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin au intervenit pentru gestionarea mai multor situații de urgență produse la nivelul județului. Cele mai multe misiuni au vizat acordarea primului ajutor calificat și sprijinirea persoanelor aflate în

Peste 600 de sancțiuni contravenționale și 15 permise reținute în urma acțiunii SPEED

În conformitate cu Programul Operațiunilor Europene 2026 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), a fost derulată acțiunea SPEED, ce a vizat verificarea respectării limitelor legale de viteză și prevenirea accidentelor rutiere provocate de

duminică, 19 aprilie 2026

Reținut de polițiști după ce a condus un autoturism sub influența alcoolului, în două zile consecutive

Un bărbat de 36 de ani din Reșița a fost depistat de polițiștii de la Poliția Municipiului Reșița, în două zile consecutive, conducând un autoturism pe raza municipiului în timp ce se afla sub influența alcoolului. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore

Astfel, în zilele de 16 și 17 aprilie bărbatul a fost depistat conducând autoturismul pe drumul public, iar la testarea cu aparatul etilotest s-a stabilit că avea o alcoolemie de 1,22, respectiv

12 aparate de jocuri de noroc, exploatate ilegal, ridicate de polițiștii de la serviciul de investigare a criminalității economice

Polițiști de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au efectuat 3 controale la punctele de lucru din Caransebeș ale unui operator economic cu activitate în domeniul jocurilor de noroc, în urma cărora au fost constatate mai multe nereguli și au fost ridicate

138 locuri de muncă în județul Caraș-Severin

SITUAŢIA LOCURILOR DE MUNCĂ VACANTE

Agentie locala /Meserie/ Nr loc de munca

sâmbătă, 18 aprilie 2026

Persoane arestate preventiv în dosarul de braconaj piscicol instrumentat de polițiștii de frontieră

În continuarea cercetărilor desfășurate de polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în dosarul privind infracțiuni la regimul braconajului piscicol, au fost dispuse măsuri preventive față de patru persoane implicate în activitățile ilegale documentate în urma

Poziția CNAS privind situația internărilor și execuția bugetară a spitalelor

În contextul comunicărilor recente privind necesitatea limitării internărilor în unele unități sanitare, Casa Națională de Asigurări de Sănătate face următoarele precizări:

Arestaţi după ce au sustras metale neferoase în valoare de 27.000 euro dintr-o hală

Astăzi, 17 aprilie, Judecătoria Caransebeș a emis 3 mandate de arestare preventivă față de 3 bărbați din Oțelu Roșu, bănuiți că în noaptea de 12 spre 13 aprilie 2026 ar fi pătruns prin forțarea unui geam într-o hală din

vineri, 17 aprilie 2026

Dialog pentru viitor: inovație, colaborare și generații în formare

Dialog pentru viitor: inovație, colaborare și generații în formare, la conferința „Instalațiile pentru Construcții și Confortul Ambiental”
Universitatea Politehnica Timișoara a fost, din nou, un spațiu al dialogului între generații, idei și domenii, găzduind conferința națională cu participare internațională „Instalațiile pentru Construcții și Confortul Ambiental”, organizată de Asociația Inginerilor de Instalații din România (AIIR) – Filiala Banat Timișoara, în colaborare cu UPT. Evenimentul a reunit, în 17 aprilie 2026, la Centrul de Conferințe UPT, într-un cadru profesionist și

Participarea la întreceri neautorizate pe drumurile publice se pedepseşte de lege

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Caransebeș s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice, pe Calea Timișoarei din municipiu.

Din primele verificări a reieșit că la data de 5 aprilie, în jurul orei

13 situații de urgență gestionate de pompierii cărășeni în ultimele 24 de ore

În cursul zilei de ieri, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin au intervenit pentru gestionarea a 13 situații de urgență produse la nivelul județului, dintre care 3 incendii și

joi, 16 aprilie 2026

Căști pentru telefoane și jucării contrafăcute în valoare de aproximativ două milioane de lei, descoperite de inspectorii vamali

Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța împreună cu poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, au efectuat în Portul Constanța controlul fizic asupra unui container încărcat cu bunuri, sosit din China, având ca destinație o societate comercială din România. Ca urmare a controlului au descoperit 2.700 de căști pentru telefon și peste

Acțiune pentru combaterea vitezei excesive, desfășurată de polițiștii rutieri din Caraș-Severin

În perioada 13–19 aprilie 2026, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin participă la acțiunea SPEED, organizată la nivel european sub egida ROADPOL, având ca scop prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive.

În acest context, la data de 15 aprilie 2026, în intervalul orar

Bilanțul intervențiilor pompierilor cărășeni din cursul zilei de ieri

Pompierii militari cărășeni au intervenit, în ultimele 24 de ore, pentru gestionarea a 18 situații de urgență, dintre care două incendii, 11 misiuni pentru

miercuri, 15 aprilie 2026

Admiterea la UPT: Nu urma viitorul. Construiește-l

Într-o lume aflată într-o schimbare continuă, în care incertitudinea pare să devină o constantă, alegerea drumului după absolvirea liceului nu mai este doar un pas firesc, ci o decizie care poate influența întreaga viață. În acest context, întrebarea nu mai este doar „ce facultate

Ajutor umanitar pentru populația civilă din Liban

România se alătură comunității europene în efortul de a sprijini umanitar populația civilă din Liban, care se confruntă cu o criză umanitară, generată de situația de securitate din

Intervențiile pompierilor cărășeni în ultimele 24 de ore

Pompierii militari cărășeni au intervenit pentru gestionarea a 15 situații de urgență produse la nivelul județului Caraș-Severin, dintre care 4 incendii și 11 misiuni pentru

marți, 14 aprilie 2026

Republica Federală Germania– perturbări ale zborurilor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania asupra faptului că, în intervalul

Incendii în minivacanța de Paște. Unul dintre acestea la Carașova

În perioada 10–13 aprilie, pompierii militari cărășeni au fost la datorie pentru gestionarea situațiilor de urgență produse la nivelul județului Caraș-Severin, cele mai multe dintre acestea constând în stingerea incendiilor și acordarea primului ajutor calificat.


Pe timpul minivacanței de Paște, salvatorii au intervenit pentru stingerea mai multor incendii izbucnite la locuințe și anexe gospodărești, în mai multe localități din județ.

Vineri, în comuna Carașova, un incendiu s-a manifestat la nivelul coșului de fum al unei centrale termice, cu degajări de fum în

Activități desfășurate pentru siguranța publică în minivacanța de Paște

În perioada 10-14 aprilie, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraș-Severin au fost la datorie pentru ca cetățenii județului să se bucure în siguranță de Sărbătorile Pascale.

Peste 150 de polițiști au acționat zilnic pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică, pentru prevenirea oricăror fapte antisociale, precum şi

luni, 13 aprilie 2026

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore

Polițiștii de frontieră de la frontiera externă a ţării noastre (Serbia, R. Moldova și Ucraina, dar și cursele maritime și aeriene care sosesc din afara spațiului Schengen) au efectuat formalitățile pentru trecerea frontierei (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) pentru aproximativ 42.250 de persoane, cetățeni români și străini şi peste

Percheziții și dosare penale pentru investigarea infracțiunilor economice

Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din cadrul Poliției Române au efectuat, pe parcursul a două săptămâni, 29 de acțiuni de amploare. În cadrul dosarelor penale întocmite pe numele unor persoane cercetate pentru infracțiuni economice, au fost instituite măsuri asigurătorii de peste

ANCOM primeste aprobarea Comisiei pentru reglementarea accesului la reteaua DIGI Romania, in aproape 6 mii de localitati

Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) anunta finalizarea etapei de consultare europeana a proiectelor de decizii privind identificarea pietei relevante a serviciilor de acces local la puncte fixe si desemnarea DIGI Romania S.A. ca furnizor cu putere semnificativa in 5.894 de localitati din

duminică, 12 aprilie 2026

Accident rutier soldat cu decesul unei persoane

În cursul acestei dimineți, pompierii militari cărășeni au intervenit pentru gestionarea unei situații de urgență generate de producerea unui accident rutier în localitatea Căvăran, comuna Constantin Daicoviciu.

La locul evenimentului s-au deplasat de urgență echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș, cu o autospecială de stingere, o autospecială

3.100.000 lei – valoarea bunurilor descoperite de inspectorii vamali într-un autocamion

Echipele mobile ale Serviciul Echipe Mobile din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Timişoara au efectuat un control vamal asupra unui automarfar înmatriculat în România, condus de un cetăţean turc,care

Credincioșii sărbătoresc pastele Ortodox

Paștele reprezintă una dintre cele mai importante sărbători anuale creștine, care comemorează evenimentul fundamental al creștinismului, Învierea lui Iisus Hristos, considerat Fiul lui Dumnezeu în religiile creștine, în a

sâmbătă, 11 aprilie 2026

Autoritatea Vamală Română consolidează cooperarea cu Serviciul Vamal al Republicii Moldova pentru facilitarea traficului transfrontalier

În punctele de trecere a frontierei Costești–Stânca, Sculeni–Sculeni și Cahul–Oancea, au avut loc întâlniri de lucru la nivel de experți între Autoritatea Vamală Română și Serviciul Vamal al Republicii Moldova, în vederea evaluării implementării Planului comun de acțiuni și stabilirii unor măsuri suplimentare pentru eficientizarea controlului vamal

Sâmbăta Mare, ziua de trecere

În Sâmbăta Mare sărbătorim înfrângerea morții de către Hristos, Învierea fiind

Accident în care a fost implicat un motociclist minor

La data de 24.04.2026, în jurul orei 17.30, polițiștii din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe DN58, între localitățile Brebu și Păltiniș, în care a fost implicat un motociclist.

Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că, în jurul orei 17.27, un tânăr în vârstă de

vineri, 10 aprilie 2026

Măsuri pentru menținerea ordinii și siguranței pulice cu prilejul sărbătorilor pascale

Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin va mobiliza zilnic, în perioada sărbătorilor pascale, aproximativ de 150 de polițiști din cadrul structurilor operative pentru a asigura ordinea și liniștea

146 locuri de muncă în județul Caraș-Severin

SITUAŢIA LOCURILOR DE MUNCĂ VACANTE

Agentie locala /Meserie/ Nr loc de munca

Vest Ventures dă startul primei cohorte: nouă startup-uri selectate intră într- un program de accelerare cu investiții de până la 100.000 euro

Vest Ventures, primul accelerator regional de afaceri cu finanțare europeană, anunță debutul oficial al primei cohorte din cadrul programului său de accelerare, marcând un nou pas în dezvoltarea ecosistemului

joi, 9 aprilie 2026

Activități desfășurate de polițiștii cărășeni pentru protejarea unei animal abandonat

În urma apariției în spațiul public a unor informații privind abandonarea pe raza municipiului Reșița a unei cățelușe având probleme grave de sănătate, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Caraș-Severin au desfășurat, în perioada ianuarie-martie, activități specifice pentru identificarea persoanei responsabile și luarea măsurilor legale.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat cățelușa, pe nume Luna, în vârstă de aproximativ

Experți din România și Serbia au discutat la Timișoara despre riscurile activităților miniere asupra mediului și sănătății

Workshopul organizat în cadrul proiectului ERA-MIN, cofinanțat de Uniunea Europeană prin intermediul Programului Interreg IPA România-Serbia a reunit la Timișoara echipele de proiect, alături de specialiști, pentru a discuta despre moștenirea industrială a zonei noastre transfrontaliere – în special Moldova Nouă (România) și Bor (Serbia) – și impactul

Pompierii cărășeni, la datorie în minivacanța de Paște

În perioada minivacanței prilejuite de Sărbătorile Pascale, personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin va monitoriza permanent evoluția situației operative din zona de competență, fiind pregătit să intervină

miercuri, 8 aprilie 2026

Acţiune de control ce vizează operatorii economici din domeniul produselor perisabile

Autoritatea Vamală Română împreună cu Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Antifraudă Fiscală și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, desfășoară o acțiune coordonată de control ce vizează operatori economici din domeniul depozitării și comercializării produselor alimentare perisabile (legume-fructe) provenite din import.

Acțiunea reprezintă o continuare directă a controalelor operative inițiate în cursul acestei săptămâni asupra transporturilor de astfel de produse și are la bază analize de risc care indică posibile neconcordanțe pe lanțul de aprovizionare.

În cadrul verificărilor sunt vizate, în principal, următoarele riscuri:

Activitățile de control desfășurate de către inspectorii ITM Caraș-Severin continuă

În perioada 20 aprilie – 25 septembrie 2026, Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș Severin va desfășura activități de control în contextul Acțiunii de verificare a respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă în agricultură, acțiune cuprinsă în Programul cadru de acțiuni al Inspecției Muncii pe anul 2026.

Grupul țintă este constituit din agenții economici care desfășoară activități în domeniul agriculturii, cod CAEN 01, respectiv:

Acțiune a polițiștilor cărășeni pe DN 6 pentru creșterea siguranței rutiere

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au desfășurat o acțiune tip „Releu” pe DN 6, având ca scop prevenirea accidentelor rutiere și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente grave.

În cadrul acțiunii au fost instituite 6 filtre rutiere pe tronsoanele

marți, 7 aprilie 2026

Sancțiuni de 305.000 lei aplicate în urma controalelor

În luna martie 2026, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș Severin au desfășurat 203 controale, fiind dispuse angajatorilor 249 măsuri obligatorii de remediere a deficiențelor constatate.

Au fost aplicate sancțiuni contravenționale în cuantum total de 305.000 lei.

Principalele deficienţe identificate:

Reținut pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat și cu permisul anulat

În timp ce desfășurau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe raza localității Valea Bolvașnița, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Mehadia au oprit un autoturism care circula pe DC 30, fără a avea montate plăcuțe cu număr de înmatriculare.

La volanul autoturismului a fost identificat un tânăr de 25 de ani, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au stabilit faptul că

17 situații de urgență gestionate de pompierii cărășeni în ultimele 24 de ore

În cursul zilei de ieri, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin au intervenit pentru gestionarea a 17 situații de urgență produse în zona de competență, dintre care 4 incendii și

luni, 6 aprilie 2026

Potențial de fraudă la importul de produse perisabile

Autoritatea Vamală Română a demarat, pe data de 6 aprilie 2026, o acțiune operativă de amploare asupra transporturilor de produse alimentare perisabile provenite din import, în contextul unor analize de risc realizate de specialiști vamali, care indică o serie de nereguli semnificative în acest domeniu.


 Acțiunea vizează verificarea unor aspecte care privesc:

Acțiune în sistem releu pe DN 6

Polițiștii rutieri cărășeni desfășoară o amplă acțiune cu caracter preventiv pe DN6, unul dintre cele mai intens circulate drumuri naționale, cunoscut și pentru frecvența evenimentelor rutiere produse, în principal, pe fondul vitezei neadaptate la condițiile de drum.

Activitățile se vor desfășura în sistem RELEU, la nivelul structurilor rutiere competente teritorial pe sectoarele de drum tranzitate de DN6, având ca scop creșterea

Misiunile pompierilor cărășeni în weekendul de Florii și Paștele Catolic

Pompierii militari cărășeni au intervenit, în perioada 4–5 aprilie, pentru gestionarea mai multor situații de urgență produse la nivelul județului, de la incendii la locuințe și anexe gospodărești, până la accidente rutiere și acordarea primului ajutor calificat.

În acest interval, salvatorii au acționat pentru stingerea a

duminică, 5 aprilie 2026

Floriile

Floriile - date istorice

 

Primele mentiuni despre aceasta sarbatoare provin din sec. IV: Sf. Epifanie, ii atribuie doua predici, iar pelerina apuseana Egeria (sau Etheria), descrie modul cum se sarbatorea aceasta duminica la Ierusalim spre sfarsitul secolului IV.

 

In vechime, Duminica Floriilor era

Credincioșii sărbătoresc Paștele Catolic

Paștele reprezintă una dintre cele mai importante sărbători anuale creștine, care comemorează evenimentul fundamental al creștinismului, Învierea lui Iisus Hristos, considerat Fiul lui Dumnezeu în religiile creștine, în a

Mesajul PM Ilie Bolojan prilejuit de marcarea Zilei NATO în România

Astăzi marcăm 22 de ani de la aderarea României la Alianța Nord-Atlantică, un moment care a consolidat decisiv securitatea și parcursul nostru euroatlantic.

Pentru România, NATO înseamnă astăzi siguranță, stabilitate și încredere. În

76 locuri de munca in judetul Caras-Severin

SITUAŢIA LOCURILOR DE MUNCĂ VACANTE

Agentie locala/ Meserie/ Nr loc de munca

sâmbătă, 4 aprilie 2026

În Săptămâna Verde, mii de elevi au ales Universitatea Politehnica Timișoara

În perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, Universitatea Politehnica Timișoara a devenit, pentru mii de elevi de toate vârstele, mai mult decât un spațiu academic: un loc al descoperirii, al experimentului și al primelor întrebări despre viitor.

În cadrul programului „Săptămâna Verde”, elevi din școli generale și licee, atât din județul Timiș, cât și din alte zone ale țării, au ales să își petreacă activitățile extrașcolare în campusul Politehnicii timișorene. Alegerea lor spune, poate, cel mai clar, două lucruri esențiale:

Ziua Internaţională a animalelor fără stăpân

Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin marchează astăzi Ziua Internațională a Animalelor fără Stăpân, un prilej de conștientizare a responsabilității pe care fiecare dintre noi o are față de animalele aflate în dificultate.

La nivelul județului Caraș-Severin, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor desfășoară permanent activități pentru prevenirea și combaterea

Sărbători în siguranță! Măsuri preventive în contextul Paștelui Catolic și al Floriilor Ortodoxe

În acest sfârșit de săptămână, cu prilejul Sărbătorilor Pascale Catolice și al Floriilor Ortodoxe, pompierii militari cărășeni sunt la datorie, pregătiți să intervină prompt pentru gestionarea situațiilor de urgență, acordarea primului ajutor calificat și protejarea vieții și bunurilor cetățenilor.
Pentru asigurarea unui climat de siguranță în această perioadă, când se

vineri, 3 aprilie 2026

3 inculpați reținuți pentru trafic de minori, persoane și proxenetism dintre care 2 minori

La data de 2 aprilie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea a 3 inculpați,  cu vârstele de 16, 17 și 34  de ani,  cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism.

Din probatoriul administrat a reieșit faptul că, la începutul lunii martie 2026,   profitând de

ANCOM propune un nou set de indicatori statistici pentru furnizorii de retele si servicii de comunicatii electronice

Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) supune consultarii publice un proiect de decizie care urmareste alinierea cadrului de raportare statistica la evolutiile pietei. 

Prin adoptarea proiectului de decizie se stabileste un nou cadru de raportare a datelor statistice de catre furnizorii de retele publice de comunicatii electronice si/sau de servicii de comunicatii electronice destinate publicului, in conformitate cu realitatile pietei, nevoile de raportare si monitorizare ale Autoritatii si cu reflectarea bunelor

Intervenție a polițiștilor pentru salvarea unei cabaline aflate în condiții improprii

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Caraș-Severin, împreună cu polițiști ai Poliției Orașului Moldova Nouă și cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au desfășurat o acțiune pentru verificarea respectării

joi, 2 aprilie 2026

14 milioane de accesări pe platforma digitală eLicitatiiANAF în primele ore de la lansare

Platforma digitală „eLicitațiiANAF”, dedicatã publicitãții și vânzãrii prin mijloace electronice a
bunurilor supuse procedurilor de valorificare prin licitație, a înregistrat 14.000.000 de
accesări în primele 24 de ore de la lansare.

Platforma digitală lansată de Ministerul Finanțelor și ANAF oferă un cadru transparent, accesibil și modern pentru consultarea bunurilor scoase la vânzare și pentru

36 de situații de urgență gestionate de pompierii cărășeni în ultimele 48 de ore

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin au intervenit, în ultimele 48 de ore, pentru gestionarea a 36 de situații de urgență produse în zona de competență.

 

În ultima zi a lunii martie, respectiv prima zi a lunii aprilie, echipajele operative au fost solicitate să intervină pentru stingerea unor incendii, desfășurarea de misiuni de

Bărbat rănit după ce a căzut peste el un utilaj

Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Băile Herculane au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că, pe raza localității Domașnea, în apropierea gării CFR, pe un deal, un utilaj s-ar fi răsturnat peste o persoană.

Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că, în timp ce

Mesajul prefectului judeţului Caraş-Severin cu prilejul Zilei Instituţiei Prefectului

În fiecare an, la data de 2 aprilie, celebrăm Ziua Instituției Prefectului, un moment cu o semnificație aparte pentru administrația publică din România.

Instituția prefectului are o tradiție de peste un secol și jumătate, noţiunea de „prefect” fiind instituită pentru prima dată prin

miercuri, 1 aprilie 2026

168 locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European

Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 168 locuri de muncă vacante, după cum urmează:

Verificãri interne la ANAF privind suspiciuni de integritate în rândul angajaților

Agenția Naționalã de Administrare Fiscalã (ANAF) anunțã cã, în urma unor verificãri preliminare și a unor sesizãri interne, au fost identificate indicii privind posibile comportamente neconforme și suspiciuni de naturã a afecta integritatea unor angajați ai instituției.

În acest context, ANAF a demarat o serie de activitãți de monitorizare și analizã

Agenții economici și , nu numai, în vizorul ITM Caraș-Severin

În derularea trimestrelor II și III, Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș Severin desfășoară controale inopinate în contextul Acțiunii pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale de securitate și sănătate în muncă de către angajatorii care desfășoară activități în industria alimentară.

Grupul țintă îl constituie agenții economici care desfășoară

marți, 31 martie 2026

Parteneriat strategic pentru integritate: Protocol de colaborare între Autoritatea Vamală Română și Direcția Generală Anticorupție

Autoritatea Vamală Română și Direcția Generală Anticorupție, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, au semnat Protocolul de colaborare în domeniul prevenirii corupției, document care stabilește cadrul de cooperare instituțională în vederea promovării integrității și a consolidării mecanismelor de prevenire a faptelor de corupție.


Direcția Generală Anticorupție este unitatea specializată a Ministerului Afacerilor Interne responsabilă cu prevenirea și investigarea infracțiunilor de corupție, a comportamentelor

412 persoane angajate prin intermediul AJOFM Caraș-Severin în primele 2 luni ale anului

În primele 2 luni ale anului 2026, 412 persoane au fost integrate pe piața muncii datorită
măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de către Agenția
Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de 28 februarie 2026, 178 au vârsta peste 45
de ani, 89 au vârsta între 35 și 45 de ani , 74 sunt tineri sub 25 de ani, iar 71 au vârsta între

18 misiuni desfășurate de pompierii cărășeni în data de 30 martie

În cursul zilei de ieri, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin au intervenit pentru gestionarea a

luni, 30 martie 2026

ADR Vest lansează FIRST - prima entitate regională de inovare din România

Regiunea Vest face un pas strategic spre un ecosistem de inovare modern, competitiv,
conectat la nivel european, printr-un proiect finanțat din fonduri europene, prin
Programul Regional Vest.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Fundația pentru Inovare Regională
Științifică si Tehnologică - FIRST au semnat contractul de finanțare

Acțiuni de amploare în acest weekend în județul Caraș-Severin

În perioada 28–29 martie 2026, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au desfășurat mai multe acțiuni cu efective mărite în mediul urban și rural, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, menținerea ordinii și liniștii publice și

Bilanțul misiunilor pompierilor militari cărășeni din acest sfârșit de săptămână

În perioada 27–29 martie, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin au intervenit pentru gestionarea a

duminică, 29 martie 2026

Catolicii sărbătoriesc Floriile

Floriile - date istorice

 

Primele mentiuni despre aceasta sarbatoare provin din sec. IV: Sf. Epifanie, ii atribuie doua predici, iar pelerina apuseana Egeria (sau Etheria), descrie modul cum se sarbatorea aceasta duminica la Ierusalim spre sfarsitul secolului IV.

 

In vechime, Duminica Floriilor era

Activităţi de prevenire şi informare în unităţile de învăţământ

Poliția Română a continuat acțiunile pe linia siguranței școlare în unitățile de învățământ preuniversitar. Acțiunile în sistem integrat vor continua pe tot parcursul anului școlar.

Pentru organizarea și coordonarea activităților desfășurate de structurile cu atribuții și responsabilități în creșterea gradului de siguranță școlară, în anul școlar 2025 – 2026, au fost derulate activitățile circumscrise consolidării climatului de siguranță în mediul preuniversitar, în conformitate cu prevederile Planul național de combatere a violenței școlare.

În perioada 20 – 26 martie 2026, pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a cadrelor didactice, la nivelul structurilor Poliției Române, polițiștii au acționat în

Ce te faci după ce vei absolvi?

„Ce te faci după ce vei absolvi?” – dialog deschis despre viitor, între provocări reale și motive de optimism, la Universitatea Politehnica Timișoara

Într-o perioadă în care întrebările despre viitor devin tot mai apăsătoare pentru tineri, Universitatea Politehnica Timișoara continuă să creeze spații reale de dialog. Vineri, 27 martie 2026, Centrul de Conferințe al UPT a găzduit un nou eveniment din seria #CampusTalks, sub titlul sugestiv „Ce te faci după ce vei absolvi?”, o întâlnire care a adus în

91 locuri de muncă în judeţul Caraş-Severin

SITUAŢIA LOCURILOR DE MUNCĂ VACANTE

Agentie locala /Meserie /Nr loc de munca

sâmbătă, 28 martie 2026

Minor reținut pentru trafic internațional și intern de droguri de risc și de mare risc

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad au dispus reținerea unui inculpat minor, în vârstă de 17 ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional și trafic intern de droguri de risc și mare risc.
Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, pe

Punte între rigoarea tehnică și profunzimea filosofică

Punte între rigoarea tehnică și profunzimea filosofică: Academicianul Mircea Dumitru, Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara
Sala Senatului Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 5 noiembrie 2025, un eveniment deosebit, cu o încărcătură spirituală aparte, decernarea celei mai înalte distincții pe care o poate acorda o instituție de învățământ superior, titlul academic de Doctor Honoris Causa, academicianului Mircea Dumitru, cadru didactic al Facultății de Filosofie a Universității din București, vicepreședinte al Academiei Române și

Acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță al pietonilor

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin desfășoară activități specifice pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, în special

vineri, 27 martie 2026

Comunicat privind OUG 7/2026

Începând de astăzi vor intra în vigoare următoarele:

I. În ceea ce privește stabilirea cuantumului amenzilor contravenționale care poate fi plătit în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, au fost aduse modificări/completări prevederilor Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, republicată, cu modificările ulterioare, Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 333/2003 privind paza

ANAF va lansa platforma digitalã eLicitatiiANAF

ANAF va lansa platforma digitalã eLicitatiiANAF
pentru publicitatea și vânzarea bunurilor sechestrate atât în materie penalã, cât și în materie fiscalã și  a celor intrate, potrivit legii, în proprietatea privatã a statului

Agenția Naționalã de Administrare Fiscalã (ANAF) împreunã cu Ministerul Finanțelor, anunțã lansarea platformei digitale „eLicitațiiANAF", dedicatã publicitãții și vânzãrii prin mijloace electronice a bunurilor supuse procedurilor de valorificare prin licitație. Platforma este dezvoltatã în cadrul procesului de modernizare și digitalizare a administrației fiscale și este realizatã cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliențã (P.N.R.R.).

Noua platformã, disponibilã începând cu data de

Intervențiile pompierilor militari cărășeni din perioada 24-26 martie

În perioada 24–26 martie, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin au intervenit pentru gestionarea a 58 de situații de urgență produse în zona de

joi, 26 martie 2026

Recomandari privind expedierea bunurilor valoroase

Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) atrage atentia utilizatorilor de servicii postale asupra riscurilor asociate expedierii bunurilor valoroase prin servicii postale. Tot mai multi utilizatori semnaleaza situatii in care astfel de bunuri ajung deteriorate

Poliția română - 204 ani în slujba comunității

Ieri, 25 martie 2026, începând cu ora 10.00, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, polițiștii au organizat o ceremonie festivă dedicată Zilei Poliției Române. Evenimentul a marcat un moment important pentru

4,03 - rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Caraş-Severin în luna februarie 2026

La sfârşitul lunii februarie 2026, rata şomajului înregistrat la nivelul judeţului Caraş-Severin a fost de 4,03%, iar numărul total de şomeri la finele lunii

miercuri, 25 martie 2026

Ziua Poliției Române

Ziua Poliției Române se sărbătorește de Poliția Română pe data de 25 martie în fiecare an pe teritoriul României.

Generalități

Prin articolul 50 din Legea nr. 218 din 23.04.2002 data

Acțiuni de control desfășurate de către inspectorii din cadrul ITM Caraș-Severin în următoarea perioadă

În perioada 1 aprilie - 30 iunie 2026, Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraş Severin va desfăşura acţiuni de control în cadrul Campaniei Naţionale în domeniul

Mesajul prefectului judeţului Caraş-Severin cu prilejul Zilei Poliţiei Române

Marcăm şi anul acesta în data de 25 martie un moment deosebit – Ziua Poliției Române, o zi a respectului, a recunoștinței și a aprecierii față de o instituție esențială pentru funcționarea statului de drept și

marți, 24 martie 2026

Tineri bănuiţi de furt calificat şi altul de tăinuire, identificaţi de poliţişti

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bocșa au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că, în perioada februarie–martie 2026, persoane necunoscute ar fi pătruns în ferma sa din localitatea Fizeș, de unde ar fi sustras mai multe

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

La 144 de ani de la descoperirea bacilului Koch, tuberculoza (TB) continuă să reprezinte o problemă majoră de sănătate publică la nivel global. Boala este cauzată de bacteria Mycobacterium tuberculosis și afectează în principal plămânii, dar poate implica și alte organe, precum ganglionii limfatici, oasele, rinichii sau sistemul nervos central. Semnele și simptomele frecvente ale bolii sunt: tuse care durează mai mult de

Misiunile salvatorilor cărășeni din cursul zilei de ieri

În ultimele 24 de ore, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “SEMENIC” al județului Caraș-Severin au intervenit pentru gestionarea a 13 situații de urgență în zona de competență. Misiunile desfășurate au vizat stingerea a

luni, 23 martie 2026

125 locuri de muncă în judeţul Caraş-Severin

SITUAŢIA LOCURILOR DE MUNCĂ VACANTE

Agentie locala /Meserie/ Nr loc de munca

Aproximativ 60 de intervenții ale pompierilor militari, în acest sfârșit de săptămână

În perioada 20–22 martie, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin au gestionat aproximativ 60 de situații de urgență produse în zona de competență. Cele mai numeroase solicitări au

ACȚIUNE ÎN SISTEM RELEU PE DN6

Polițiștii rutieri cărășeni desfășoară o amplă acțiune cu caracter preventiv pe DN6, unul dintre cele mai intens circulate drumuri naționale, cunoscut și pentru frecvența evenimentelor rutiere produse, în principal, pe fondul vitezei neadaptate la condițiile de drum.

Activitățile se vor desfășura în sistem RELEU, la nivelul structurilor rutiere competente teritorial pe sectoarele de drum tranzitate de DN6, având ca scop creșterea

duminică, 22 martie 2026

Studenții și absolvenții, invitați să-și proiecteze viitorul la cea de-a XXVIII-a ediție a Zilelor Carierei de la UPT

Carieră (CCOC), continuă tradiția excelenței și invită comunitatea academică la cea de-a XXVIII-a ediție a Zilelor Carierei. Evenimentul, devenit deja un reper de netăgăduit în peisajul universitar, transformă Cantina UPT din Complexul Studențesc într-un spațiu al oportunităților pe parcursul zilelor de 25 și 26 martie 2026.

Depășind barierele unui simplu târg de joburi, Zilele Carierei reprezintă cel mai mare eveniment de profil din vestul țării, un loc unde ambiția tinerilor se întâlnește cu viziunea celor mai importanți angajatori. Timp de două zile, între orele 10:00 și 17:00, peste

44.000 de euro nedeclarați, descoperiți de inspectorii vamali în Biroului Vamal de Frontieră

În Punctul de Trecere a Frontierei Vicovu de Sus, pe sensul de intrare în țară, inspectorii vamali din cadrul Autorității Vamale Române, împreună cu polițiștii de frontieră, au descoperit suma de 44.000 de euro nedeclarată, asupra unui cetățean ucrainean în vârstă de 55 de ani, care se deplasa pe jos pe ruta Ucraina – România.

Controlul a fost efectuat în baza analizei de risc, echipa comună

Drogurile distrug viitorul, distrug vieti!

Consumul de droguri nu este un „experiment” inofensiv. Acesta poate avea consecințe grave asupra sănătății fizice și psihice, afectează capacitatea de a lua decizii și poate distruge relațiile cu

sâmbătă, 21 martie 2026

Bunuri în valoare de 905.000 lei descoperite de inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal

Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontiera Constanta Sud – Direcția Regională Vamală București, actionând în baza atributiilor de serviciu, au descoperit în cadrul efectuarii controlului fizic 76 buc jante auto inscripționate cu marcile BMW si AUDI și

Workshop privind aplicarea Regulamentului DSA destinat dezvoltatorilor de jocuri video din Romania

Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) a organizat astazi un workshop dedicat aplicarii Regulamentului privind serviciile digitale de catre dezvoltatorii de jocuri video de la noi din tara. Expertii Autoritatii au prezentat atat obligatiile DSA impuse in sarcina platformelor online si furnizorilor de servicii de

Şedinţe la Instituţia Prefectului judeţului Caraş-Severin

Instituţia Prefectului - Judeţul Caraş-Severin organizează marţi, 24 martie, la sediul Palatului Administrativ, Sala de ședințe de la etajul I, cu începere de la ora 11,00, la sediul Palatului Administrativ, Sala de ședințe de la etajul I, şedinţa Colegiului Prefectural Caraş-Severin, având următoarea tematică:

vineri, 20 martie 2026

Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș Severin desfășoară controale inopinate până la sfărşitul lunii septembrie

În contextul Acțiunii de verificare a respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă a modului de utilizare a echipamentelor de muncă și a tehnologiilor de exploatare în parchetele forestiere, inclusiv la transportul tehnologic al masei lemnoase pe drumurile forestiere, Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș Severin desfășoară controale inopinate în intervalul 1 aprilie – 30 septembrie 2026.

Grupul țintă îl constituie agenții economici care efectuează activități de exploatare forestieră și transport tehnologic al masei lemnoase, cod CAEN 021 și 022.

Obiectivele urmărite sunt:

Instituția Prefectului – Județul Caraş-Severin a transmis către unitățile administrativ-teritoriale din județ adresele privind numărul maxim de posturi aferent anului 2026

Instituția Prefectului – Județul Caraş-Severin a transmis către unitățile administrativ-teritoriale din județ, în termenul legal prevăzut de OUG nr. 7/2026, adresele privind numărul maxim de posturi aferent anului 2026, în contextul procesului de reformă administrativă, ținând seama de necesitatea reducerii cheltuielilor de personal și a raționalizării aparatului administrativ local, inclusiv prin diminuarea plafonului maxim de posturi, ajustarea temporară a cheltuielilor

Prevenirea incendiilor la unităţi de comerţ

Măsurile generale de prevenire a incendiilor în spaţiile pentru comerț vizează:

controlul și supravegherea pentru prevenirea incendiilor, pe durata şi după terminarea activităţilor;
stabilirea de măsuri tehnico-organizatorice pentru reducerea riscului de incendiu;
menţinerea condiţiilor realizate prin proiect pentru evacuarea în siguranţă a utilizatorilor şi a echipelor de intervenţie în caz de incendiu;
întreţinerea în stare de funcționare a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor.
În cadrul spaţiilor pentru comerţ trebuie să fie asigurate marcarea şi semnalizarea:
căilor de acces, evacuare şi intervenţie;
locurilor pentru fumat, în condiţiile legii;
mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor.
Căi de evacuare

Pe întregul traseu de evacuare din spaţiile pentru comerț, se

joi, 19 martie 2026

Apel nou de proiecte pentru implementarea soluțiilor inovatoare în mobilitatea urbană

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest anunță lansarea unui apel de proiecte dedicat sprijinirii implementării și validării soluțiilor inovatoare dezvoltate în domeniul mobilității urbane.

Apelul se adresează exclusiv firmelor care au participat în etapa 1 a acceleratorului inVest , din cadrul inițiativei europene EIT Urban Mobility, și care au dezvoltat soluții inovatoare în colaborare cu parteneri relevanți – autorități publice, companii sau alte organizații. Prin acest

40 de misiuni desfășurate de pompierii militari în ultimele 48 de ore

Pe parcusul zilelor de marți și miercuri, 17-18 martie, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin au intervenit pentru gestionarea a

ANAF demarează o acțiune de control la nivel național pe piața carburanților

În contextul scumpirilor recente ale carburanților, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat o serie de controale la nivel național pentru a preveni și combate eventualele practici de neconformare fiscală pe fondul evoluției prețurilor pe piața combustibililor.
Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la

miercuri, 18 martie 2026

Controale desfășurate de Casa de Asigurări de Sănătate la unități sanitare

În primul trimestru al acestui an, personalul cu atribuții de control din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin a demarat acțiuni de verificare la unitățile sanitare cu paturi și în ambulatoriile clinice de specialitate. Scopul controlului a fost acela de a urmări respectarea programului de lucru al personalului medical declarat în cadrul contractelor încheiate cu

Antrenament comun al scafandrilor, desfășurat în Caraș-Severin

În județul Caraș-Severin s-a desfășurat un antrenament comun al scafandrilor din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență din Caraș-Severin, Arad, Mehedinți și Timiș.

Activitățile au avut ca obiectiv perfecționarea deprinderilor specifice și creșterea nivelului de siguranță în misiuni, fiind abordate teme precum siguranța salvatorului pe timpul

Minoră pălmuită după ce a lovit un pieton care circula pe pista de biciclete

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Reșița au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că o persoană este căzută pe o stradă din municipiu, existând suspiciunea că

marți, 17 martie 2026

Substanță vegetală susceptibilă a avea efecte psihoactive găsite de jandarmi asupra unor tineri

Grupa de intervenție din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin, aflată în executarea misiunilor specifice de ordine publică pe raza municipiului Reșița, a observat trei tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 28 de ani, aflându-se pe o bancă, care

Atenționare meteorologică de intensificări ale vântului

Începând din această seară, 17 martie, ora 22:00, și până mâine, 18 martie, ora 20:00, județul Caraș-Severin se află sub atenționare meteorologică de intensificări ale vântului.

Bărbat bănuit că ar fi sustras mai multe bunuri, reținut de polițiști

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Caransebeș au reținut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 32 de ani, bănuit de comiterea unor infracțiuni de

luni, 16 martie 2026

Acțiuni pentru siguranța comunității în județul Caraș-Severin

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru creșterea siguranței rutiere în municipiul Reșița și în

ANAF a identificat cinci funcţionari aflaţi în incompatibilitate

ANAF a identificat cinci funcţionari aflaţi în incompatibilitate
Au reprezentat firme private pe care trebuiau să le verifice

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a identificat cinci funcţionari, din cadrul Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Iași, care se aflau în situaţii de

Bilanțul misiunilor pompierilor cărășeni în perioada 13–15 martie

În ultimele trei zile, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin au intervenit pentru gestionarea mai multor situații de urgență produse pe teritoriul județului. Cele mai multe dintre misiuni au vizat

duminică, 15 martie 2026

Combaterea evaziunii fiscale și a contrabandei rămân o prioritate pentru structurile MAI în acest an

Ministerul Afacerilor Interne continuă să acționeze ferm pentru combaterea criminalității economico-financiare, în special a evaziunii fiscale și a contrabandei cu produse din tutun, fenomene care generează prejudicii semnificative bugetului de stat și afectează mediul economic legal.

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a subliniat că aceste domenii rămân prioritare pentru structurile MAI.

106 pistoale și aproximativ 60.000 de țigarete, descoperite în cadrul unei acțiuni comune de control

Inspectorii vamali din cadrul Serviciului Echipe Mobile Calafat – Direcția Regională Vamală Craiova, împreună cu lucrători ai Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Calafat, au oprit pentru control un automarfar care circula pe ruta Turcia – Germania.

În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, echipa comună a descoperit, ascunse printre bunurile transportate, 106 pistoale calibru 9 mm, după cum urmează:

81 locuri de muncă în judeţul Caraş-Severin

SITUAŢIA LOCURILOR DE MUNCĂ VACANTE 

Agentie locala /Meserie/ Nr loc de munca

sâmbătă, 14 martie 2026

Republica Federală Germania – Prelungirea controalelor temporare la frontierele terestre

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania asupra faptului că autoritățile germane au decis prelungirea controalelor la frontierele terestre pentru o perioadă de șase luni, începând cu data de

Locuri de muncă vacante în rețeaua EURES

Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 113 locuri de muncă vacante, după cum urmează:

27 de exemplare canine salvate de a nu fi duse la centrul de colectare

La data de 13 martie 2026, în baza unor informații deținute, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Caraș-Severin au desfășurat verificări punctuale la un centru de colectare din cadrul unui adăpost privat din județ.

Astfel, polițiștii s-au deplasat la centrul de colectare, pentru verificarea trasabilității unui număr de 27 de câini programați pentru export intracomunitar către

vineri, 13 martie 2026

Ce pot face utilizatorii în privința conținutului dăunător de pe platformele online

Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) atrage atentia utilizatorilor de servicii digitale asupra diferentei dintre continutul daunator si continutul ilegal din mediul online si asupra modului in care acestea pot fi raportate catre platformele digitale. In contextul volumului tot mai mare de informatii distribuite online, este important ca utilizatorii sa inteleaga aceasta diferenta pentru a sti cui sa se adreseze si ce

8 miliarde de motive să acționăm împotriva obezității

Obezitatea: o provocare globală care ne privește pe toți 
Tema ediției din 2026 – „8 miliarde de motive să acționăm împotriva obezității” – reflectă atât numărul persoanelor de la nivel mondial, cât și responsabilitatea comună de a aborda această problemă de sănătate publică. Anul acesta, mesajele transmise cu această ocazie se adresează tuturor persoanelor afectate direct sau indirect de supraponderalitate și obezitate – fiecăruia dintre cei 8 miliarde de oameni - cu un accent deosebit pe cel mai vulnerabil grup: copiii.
Estimările internaționale arată că, până în 2035, 4 miliarde de oameni, adică

Intevențiile pompierilor cărășeni din ultimele 24 de ore

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin au intervenit pentru gestionarea celor

joi, 12 martie 2026

Bărbat reținut pentru pornografie infantilă

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă de 58 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă în formă agravantă și continuată.

Măsura a fost luată, după ce, din probatoriul administrat

Prinși cu substanțe susceptibile consumului de substanțe interzise

În timpul executării unei misiuni specifice a ordinii și siguranței publice, jandarmii au observat două persoane care, la vederea echipajului, au manifestat un

Intevențiile pompierilor cărășeni din ultimele 24 de ore

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin au intervenit pentru gestionarea celor

miercuri, 11 martie 2026

ANCOM adopta Strategia de reglementare a serviciilor postale pentru perioada 2026 – 2029

Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) a adoptat Strategia de reglementare postala pentru perioada 2026 – 2029. Documentul urmareste consolidarea unui cadru de reglementare eficient si predictibil, care sa sustina dezvoltarea unui sector postal competitiv si orientat catre nevoile utilizatorilor, intr-un context dinamic, marcat de digitalizare accelerata si de cresterea comertului electronic. Strategia este

POLI BIKE CHALLENGE 2026 revine la Timișoara cu o ediție dedicată sportului, comunității și mobilității sustenabile

Universitatea Politehnica Timișoara anunță organizarea ediției a 5-a a POLI BIKE CHALLENGE, eveniment care va avea loc duminică, 26 aprilie 2026, la Timișoara, și care aduce în prim-plan sportul, spiritul de comunitate și mobilitatea

Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin au intervenit pentru gestionarea celor

marți, 10 martie 2026

178 de controale desfășurate luna trecută de către inspectorii din cadrul ITM Caraș-Severin

În cursul lunii februarie 2026, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș Severin au desfășurat 178 controale, fiind dispuse angajatorilor 223 măsuri obligatorii de remediere a deficiențelor constatate.

Au fost aplicate sancțiuni contravenționale în cuantum total de 165.000 lei.

Principalele deficienţe identificate:

Roadpol seatbelt pe drumurile din Caraș-Severin

În perioada 09–15 martie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin desfășoară activități în cadrul calendarului internațional

16 incendii gestionate de pompierii cărășeni în cursul zilei de ieri

În cursul zilei de ieri, 9 martie, pompierii militari cărășeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea a 16 incendii, dintre care unul produs la o locuință, iar celelalte 15 izbucnite în urma arderilor necontrolate de vegetație uscată.

Pompierii au acționat pentru stingerea unui incendiu

luni, 9 martie 2026

Peste 2.000 de bunuri susceptibile de a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 654.000 lei, descoperite în urma unei acțiuni comune a inspectorilor vamali și polițiștilor de frontieră

O echipă comună de control, formată din inspectori vamali din cadrul Direcției Regionale Vamale Craiova – Serviciul Echipe Mobile Calafat și polițiști de frontieră ai Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Calafat, a descoperit peste 2.000 de bunuri susceptibile de a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 654.000 lei, în urma unei acțiuni operative de tip „Blitz".

La data de 8 martie, în cadrul acestei acțiuni, echipa mixtă de control a

Bilanțul misiunilor din acest sfârșit de săptămână

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin au intervenit pentru gestionarea a 55 de situații de urgență, constând în acordarea primului ajutor