luni, 17 iunie 2024

Bilanțul misiunilor pompierilor din acest sfârșit de săptămână

Pe parcursul acestui sfârșit de săptămână, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență SEMENIC” al județului Caraș-Severin au desfășurat 48 de misiuni în zona de competență.

 

Ø  Incendii

Vineri, la ora 23:44, pompierii caransebeșeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință de pe strada I. L. Caragiale, din municipiul Caransebeș. Sosiți imediat la fața locului, pompierii au stins cu promptitudine incendiul, în aproximativ o oră, salvând din calea flăcărilor restul locuinței. Cauza probabilă de producere a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.


Pentru prevenirea unor evenimente asemănătoare, Inspectoratul pentru Situații de Urgență  SEMENIC” al județului Caraș-Severin recomandă respectarea următoarelor măsuri:


ü  efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice și nu lăsați în funcțiune, nesupravegheate, aparatele electrice;


ü  nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;


ü  la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;


ü  verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;


ü  instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului.


Tot în Caransebeș, în cursul după-amiezei de duminică, pompierii militari au intervenit pentru stingerea unui incendiu la o garsonieră de pe Strada Alunișului, provocat, cel mai probabil, de un aparat de gătit lăsat nesupravegheat. Pompierii au intervenit prompt pentru îndepărtarea oalei de pe aragaz care ardea mocnit, precum și pentru evacuarea fumului. Din fericire, evenimentul nu s-a soldat cu victime.


Pentru înlăturarea unor astfel de riscuri, pompierii cărășeni recomandă respectarea următoarelor măsuri de prevenire a incendiilor:


ü  nu lăsaţi mâncarea pe foc, nesupravegheată;


ü  după ce aţi terminat de gătit asiguraţi-vă că aţi oprit cuptorul, aragazul și butelia;


ü  curăţaţi şi îndepărtaţi depunerile de grăsime şi resturile de mâncare de pe aragazurile, plitele şi grătarele din bucătărie, deoarece acestea pot lua foc uşor;


ü  nu lăsaţi copiii singuri în bucătărie. Păstraţi chibriturile şi brichetele acolo unde aceștia nu pot ajunge şi amplasaţi un dispozitiv de siguranţă la uşa de la cuptor.


Ø  Alte misiuni


În perioada de referinţă, pompierii militari au asigurat măsurile de prevenire specifice în cazul unui accident rutier, în urma căruia un autoturism a lovit o țeavă de gaz, precum și alte misiuni în sprijinul comunităților.


Ø  Misiuni de prim ajutor


Totodată, s-au înregistrat 42 de intervenţii pentru acordarea primului ajutor calificat, precum și alte situații din categoria asistență persoane.


În continuare, pompierii militari cărăşeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea de ajutor persoanelor aflate în dificultate.


Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu