miercuri, 17 mai 2023

“Școala Altfel” alături de pompierii cărășeni

O nouă zi, un alt grup de elevi au umplut curtea Inspectoratului pentru Situații de Urgență SEMENIC” al județului Caraș-Severin. De această dată a venit rândul copilașilor din clasele primare ai Școlii Generale Nr.7 din municipiul Reșița. Însoțiți de cadrele didactice, un număr

de aproximativ 120 de elevi s-au bucurat de o frumoasă experiență alături de salvatorii cărășeni.

Plini de energie și dornici să se joace de-a “pompierii”, cei mici au luat parte la stingerea unui incendiu, au explorat curioși autospecialele si tehnica din dotare a pompierilor profesioniști și le-au fost prezentate măsuri de prim ajutor.

Prin aceste activităţi pompierii încearcă să ofere oportunitatea tuturor copiilor de a afla detalii despre munca de salvator profesionist şi, în același timp, să-i pregătească pentru a avea un comportament corect în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.

I-am primit cu brațele deschise și ne-am bucurat alături de ei de această activitate.

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu