marți, 14 martie 2023

Urmărit general, depistat în P.T.F. Cenad

Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Cenad au depistat şi predat autorităţilor competente un cetăţean român, urmărit general, care avea de executat o pedeapsă privativă de libertate de 1 an pentru săvârşirea de infracţiuni rutiere.

În data de 13.03.2023, în jurul orei 19.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, judeţul Timiş, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, călătorind ca pasager într-un autoturism înmatriculat în       România, un cetăţean român în vârstă de

53 de ani.

Cu ocazia efectuării controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul figurează în bazele de date ca fiind urmărit în vederea arestării, semnalare introdusă de autorităţile române. Persoana în cauză este căutată în vederea executării unei pedepse cu închisoarea de 1 an pentru săvârşirea de infracţiuni rutiere. 

Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanei în cauză, aceasta fiind predată unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu