luni, 10 octombrie 2022

Sancţiuni contravenţionale în valoare de 48.500 lei aplicate de inspectorii din cadrul ITM CS

În luna septembrie 2022, activitatea de control a inspectorilor de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraş-Severin e concretizată prin efectuarea a 199 controale specifice în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă.

Au fost identificate 248 deficiențe pentru care s-au dispus măsuri de remediere și au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 48.500 lei.

Cele mai importante deficienţe identificate:

- netransmiterea electronică a datelor contractului individual de muncă în cazul salariatului care a început activitatea la angajator; lipsa deciziei scrise prin care se desemnează o persoană cu atribuții de completare și transmitere a datelor în Revisal; nu se face dovada efectuării plăţii salariului către salariaţii îndreptăţiţi; dosare de personal incomplete; regulament intern și contract individual de muncă necompletate cu clauzele obligatorii; întocmire defectuoasă a foilor colective de prezenţă; neîntocmirea programării individuale/colective a concediului legal de odihnă; în cazul zilierilor nu se respectă cuantumul remunerației brute orare stabilite de părți care nu poate fi mai mic decat valoarea/oră a salariului de baza minim brut pe țară garantat în plată;

- utilizare echipament de muncă (electropalan) neautorizat ISCIR; căi de acces care nu sunt menținute libere de orice obstacole; lipsa autorizaţiei de funcţionare din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă; nedesemnare persoane responsabile cu acordarea primului ajutor; neluarea măsurilor pentru efectuarea în termenul scadent a verificării PRAM a instalației electrice; trusă de prim ajutor cu elemente expirate; etc.

La un angajator a fost identificată o persoană care presta activitate fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidență a salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității; domeniul de activitate al acestui angajator sancţionat pentru muncă nedeclarată fiind restaurante.

Au fost comunicate instituției 9 evenimente care au avut ca urmări 6 cazuri de incapacitate temporară de muncă și 3 decese, iar la sfârşitul cercetărilor se va stabili dacă sunt accidente de muncă sau în afara muncii.

În baza Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, s-au luat în evidenţă 457 zilieri, iar conform Legii nr. 62/2011 a dialogului social, s-a înregistrat 1 contract colectiv de muncă.

La solicitarea scrisă a salariaților sau foștilor salariați, s-au întocmit 178 de certificate ce conțin informații referitoare la activitatea desfășurată la diverși angajatori.  


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu