duminică, 2 mai 2021

Educaţie cu drona: metoda inovatoare prin care elevii vor învăţa despre sustenabilitate


Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului, în parteneriat cu Asociaţia Cartierul Creativ Carolina şi Aspire Teachers, a lansat astăzi proiectul "Educaţie la Înălţime". Formatul inovator, testat anterior într-un proiect pilot, presupune organizarea unor lecţii din zone spectaculoase de unde vor fi transmise LIVE inclusiv imagini filmate cu drona. Scopul este de a oferi acces tuturor elevilor la conţinut educativ atractiv despre cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă.

"De fiecare dată când vorbesc despre cele 17 Obiective pentru Dezvoltare Durabilă, ţin să scot în evidenţă importanţa educaţiei şi a sănătăţii. În ultimul an s-a accentuat şi mai mult nevoia de a ne apropia mai mult asupra acestor domenii. Atât orele clasice cât şi cele online pot fi mai interesante dacă se fac într-un mod inovator. Venim în sprijinul elevilor şi profesorilor din toată ţara care vor avea acces la lecţii dinamice cu exemple practice astfel încât să înveţe mai multe despre lumea din jurul lor, despre dezvoltare durabilă. Aceasta este motivul pentru care Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă s-a implicat pentru extinderea la nivel naţional al proiectului Educaţie la înălţime. Vom continua să susţină iniţiative prin care să dezvoltăm cele mai bune instrumente pentru educaţia generaţiilor viitoare.", a declarat Laszlo Borbely

La conferinţa de lansarea proiectului au mai participat domnul Zoltan Kallos, secretar de stat în Ministerul Educaţiei, iniţiatorii proiectului şi o parte dintre profesorii implicaţi în realizarea lecţiilor.

Lecţiile realizate vor include şi activităţi nonformale, precum experimente, jocuri şi sarcini interesante. Obiectivele proiectului lansat astăzi sunt:

* familiarizarea elevilor cu obiectivele de dezvoltare durabilă, într-un mod care pune în valoare competenţe de secol 21, în special colaborarea şi gândirea critică,

* promovarea unor lecţii interactive centrate pe elev, care folosesc cele mai noi tehnologii,

* crearea unor lecţii-model accesibile tuturor profesorilor din ţară.

Cine poate participa

Lecţiile sunt realizate de către profesori şi învăţători dedicaţi din toate cele opt regiuni de dezvoltare economică a României, fiecare transmiţând lecţii din zona sa. Profesorii vor fi selectaţi din reţeaua Aspire Teachers, o comunitate de profesori excelenţi, lideri în comunităţile lor, dedicaţi şi adaptaţi noilor generaţii, dar şi din alte reţele de profesori valoroşi.

Profesorii-gazdă pot fi profesori cu elevi în clasele III-IV sau V-VII din orice şcoală din România care vor să primească în direct lecţiile transmise live.

Cele opt lecţii vor fi realizate în perioada martie-iunie 2021, după un calendar clar al transmisiunilor. O clasă-gazdă are nevoie doar de un videoproiector, un laptop conectat la internet şi multă curiozitate.

Prima lecţie va fi transmisă pe 6 mai. Pentru a primi informaţiile de conectare şi pentru a rămâne la curent cu evoluţia proiectului, un profesor sau un director de şcoală poate completa un scurt formular: http://bit.ly/3lf3aPN

Un exemplu de lecţie este disponibil aici: https://www.youtube.com/watch?v=zJ8L-FzuoRQâ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu