Ministerul Culturii propune măsuri pentru reluarea activităţilor cultural-creative de la 1 iunie 2021, în spaţii închise şi deschise, pe baza legislaţiei şi a recomandărilor autorităţilor publice din România. Acestea vor fi analizate de către Ministerul Sănătăţii şi de către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU).
Setul de măsuri a fost elaborat în urma discuţiilor din cadrul grupului de lucru pentru reluarea activităţii cu public a sectoarelor cultural-creative, grup iniţiat de către Ministerul Culturii cu sprijinul prim-ministrului Florin Cîţu. Din acest grup au făcut parte asociaţii şi patronate din sectorul cultural-creativ, prin diferiţi reprezentanţi mandataţi în acest sens, dar şi specialişti din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, ministere care şi-au manifestat dorinţa de a lucra împreună pentru a găsi soluţii, inclusiv pentru segmentul HoReCa. Expertiza medicală a fost asigurată de către dr. Victor Costache şi dr. Cristian Oancea, reprezentanţi ai prim-ministrului.
Evenimente cu public vor avea loc respectând 2 tipuri de scenarii atât pentru activităţile desfăşurate la exterior, cât şi în interior. Organizatorul este cel care trebuie sa aleagă între aceste 2 scenarii, care se regăsesc în documentul anexă.
"Le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat activ în elaborarea şi definitivarea măsurilor pentru reluarea activităţii cu publicul în domeniul cultural. A fost o muncă susţinută care sper să permită intrarea în normalitate la data de 1 iunie. Am avut în vedere şi experienţa altor state membre UE şi suntem în continuare deschişi spre a îmbunătăţi normele pentru că sănătatea publică primează. Am evidenţiat în repetate rânduri că sectoarele cultural-creative au fost unele dintre cele mai restricţionate şi avem nevoie de susţinere ca acestea să poată redeveni accesibile publicului, atât ca o necesitate socială, cât şi economică", a declarat ministrul culturii Bogdan Gheorghiu.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu