Polițiștii cărășeni continuă să acționeze integrat, împreună cu reprezentanții celelorlalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență prin verificarea persoanelor și societăților comerciale, fluidizarea traficului rutier și escortarea autovehiculelor care tranzitează județul nostru cu persoane care revin din afara granițelor țării.
În ziua de 22 aprilie, 341 de polițiști, jandarmi, politisti locali și militari au desfășurat misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19 și au acționat pentru menținerea ordinii și liniștii publice în județ.
În ceea ce privește sancțiunile contravenționale, în cursul zilei de ieri, 22 aprilie, au fost aplicate
144 de sancțiuni contravenționale, dintre care 83 de sancțiuni în valoare de peste 153.000 lei, pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației. În perioada de referință, au fost verificate 482 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină.
De asemenea, 11 societăți comerciale/persoane fizice autorizate au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor stabilite pe perioada stării de urgență.
Vă rugăm să rămâneți în casă, pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu