miercuri, 15 aprilie 2020

Incendiu de vegetație în zona Băuțar


În cursul săptămânii trecute, un puternic incendiu de vegetație a izbucnit în zona Băuțar- Caraș-Severin, incendiu anunțat in cursul zilei de vineri, 10 aprilie.
Pompierii militari cărășeni au intervenit de urgență pentru stingerea incendiului cu toate forțele aflate la dispoziție, practic din aproape toate subunitățile inspectoratului, echipaje din cadrul Detașamentelor de Pompieri Caransebeș și Reșița și ai Secției de Pompieri Oravița.
Operațiunile de stingere a incendiului au fost complexe, atat din punctul de vedere ale caracteristicilor terenului, acesta aflându-se in zone greu accesibile, fiind o zonă de deal si munte, cât și faptului că incendiul s-a manifestat prin izbucnirea mai multor
focare de incendiu, acesta propagându-se pe o suprafață foarte mare.
Pompierii militari s-au luptat cu focul timp de 4 zile, alături de aceștia venind in sprijin membri și personal ai S.VS.U. –urilor si compososeratelor din zona Băuțar și Bucova. De asemenea, in ajutorul forțelor desfășurate in teren a sosit și un elicopter aparținând Inspectoratului General de Aviație al M.A.I. dotat cu dispozitiv Bambi Bucket, care a efectuat misiuni de transport și deversare de apă asupra focarelor de incendii.

Pompierii militari au reusit sa lichideze incendiul in cursul zilei de marti, 14 aprilie, in urma incendiului fiind afectată o suprafată de aproximativ 565 de ha aparținând Compososeratului Băuțarul Superior, din care 545 de ha teren vegetatie uscata si 20 de ha reprezentand litiera, și alte 35 de ha de litieră aparținând Ocolului Silvic Rusca Montană.


                 Compartimentul Informare și Relații Publice

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu