miercuri, 27 noiembrie 2019

DOSARE PENALE


Polițiștii au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară
pe raza orașului Anina

   În cursul zilei de ieri, 26 noiembrie, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, respectiv Poliția orașului Anina și Serviciile de Investigații Criminale, Ordine Publică, Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și Investigarea Criminalității Economice au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară, pe raza orașului Anina, la adresele unor persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de furt din locuință.


În urma activităților au fost ridicate ceasuri, bijuterii, obiecte folosite la forțarea ușilor și încuietorilor, precum și înscrisuri de interes în cauză.

5 tineri cu vârste cuprinse între 14 și 21 de ani, au fost conduși la audieri, împreună cu reprezentanții legali.

De asemenea, pe parcursul activităților, s-a constatat că unul dintre cele 5 imobile ar fi fost branșat ilegal la rețeaua de distribuție a energiei electrice. 

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt și se continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița.

La acțiuni au participat luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Caraș-Severin.


Cercetați pentru furt de material lemnos

              Ieri, 26 noiembrie, în jurul orei 18.00, polițiști din cadrul Postului de Poliție Mehadia au oprit pe un drum forestier din zona Valea Bolvașnița, un tractor ce tracta  o semiremorcă încărcată cu material lemnos, condus de un bărbat de 52 de ani din localitate.

Bărbatul în cauză, împreună cu un alt consătean în vârstă de 50 de ani, sunt bănuiți că ar fi sustras materialul lemnos pentru care nu au putut prezenta documente de transport, din depozitul unei firme din zonă.

Cei aproape 3 metri cubi lemn de foc de esență fag, în valoare de aproximativ 1.200 de lei, au fost predați în custodie admnistratorului societății în cauză.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptei.


Polițiștii au ridicat aproape 8.000 de țigarete de contrabandă
în valoare de aproximativ 4.700 de lei


                 Luni, 25 noiembrie, în jurul orei 21.30, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Resița au depistat în trafic, pe raza localității Soceni, un autoturism în care se aflau 2 bărbați, de 43 și 44 de ani, din Reșița, care transportau aproape 400 de pachete de țigări, de diferite mărci, care nu aveau aplicat timbru fiscal.

Cele aproape 8.000 de tigarete, susceptibile a proveni din contrabandă, în valoare de aproximativ 4.700 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării.

În cauză s-a întocmit dosar penal și se continuă cercetările.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu