vineri, 8 februarie 2019

Pregătire gratuită la matematică, pentru elevi, la UPT

Universitatea Politehnica Timişoara vine în sprijinul elevilor de liceu, oferindu-le acestora cursuri gratuite de pregătire la matematică, utile atât pentru cei care doresc să urmeze una dintre facultăţile instituţiei, cât şi pentru pregătirea examenului de bacalaureat. Chiar dacă sunt adresate în special potenţialilor săi studenţi, indiferent de
facultatea pentru care optează şi independent de forma admiterii (concurs cu probe de verificare sau concurs de dosare), participanţilor la cursuri nu li se solicită nici un fel de angajament faţă de UPT.

Cursurile, organizate prin Departamentul de Matematică al Universităţii Politehnica Timişoara, se vor desfăşura în fiecare duminică, în perioada 24 februarie - 9 iunie 2019 (cu excepţia zilelor de 21 Aprilie şi 28 Aprilie), în amfiteatrul D1 al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare, Bd V. Pârvan nr. 2, între orele 10:00 - 13:00.

Temele dezbătute (Programa analitică) urmează conţinutul Culegerii de probleme de Matematică pentru examenul de admitere din anul 2019 la Universitatea Politehnica Timişoara, publicată la Editura Politehnica în anul 2018.

Temele ce vor fi abordate în cadrul cursurilor sunt următoarele:

1
Progresii. Funcția parte întreagă, radical, funcția de gradul al doilea
24 februarie
2
Funcția exponențială și Funcția logaritmică. Sisteme de ecuații neliniare
3 martie
3
Analiză combinatorie. Binomul lui Newton. Numere complexe
10 martie
4
Matrici, determinanți, sisteme liniare
17 martie
5
Funcții trigonometrice și aplicații în geometria plană
24 martie
6
Dreapta în plan. Calcule de distanțe și arii
31 martie
7
Limite de funcții. Asimptote
7 aprilie
8
Funcții continue. Funcții derivabile
14 aprilie
9
Aplicații ale derivatelor în studiul variației funcțiilor
5 mai
10
Primitive și integrale definite
12 mai
11
Aplicații ale integralei definite
19 mai
12
Structuri algebrice
26 mai
13
Inelul polinoamelor cu coeficienți într-un corp comutativ
2 iunie
14
Probleme de sinteză. Recapitulare
9 iunie

COMUNICAT DE PRESA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu