sâmbătă, 26 ianuarie 2019

Dosare penale întocmite de politistii de frontiera


Autoturism căutat de autoritățile din Italia, indisponibilizat de poliţiştii de frontieră
        
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Lunga – județul Timiș au depistat la controlul de frontieră o tânără, cetățean român, care conducea un autoturism marca Range Rover, căutat de autorităţile din Italia. 

      
        În data de 23.01.2019, ora 16.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Lunga, judeţul Timiș, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control la frontieră, o tânară, cetaţean român în vârstă de 29 de ani, domiciliată în județul Timiș, la volanul unui autoturism marca Range Rover.
        În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Italia din data de 04.10.2018.
      Tânăra în cauză a declarat că a cumpărat autoturismul în luna iunie a anului trecut de la un cetățean român şi nu avea cunoştinţă despre faptul că acesta este căutat de autorităţi.
        Drept urmare, autoturismul, în valoare de aproximativ 25.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga, urmând ca la definitivarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

La volan cu permis de conducere fals

Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat un cetăţean ucrainean care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere ucrainean fals, pentru automarfarul pe care îl conducea.

În data de 23.01.2019, în jurul orei 13.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stamora-Moravița rutier, judeţul Timiş, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul ucrainean M.M., în vârstă de 22 de ani, la volanul unui automarfar marca Scania, înmatriculat în Ucraina.


La controlul de frontieră, pe lângă documentele de identitate, şoferul a prezentat şi un permis de conducere care avea însemnele autorităților din Ucraina. Lucrătorii noştri au constatat că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui permis auto original, acesta fiind fals, iar în urma cercetărilor s-a stabilit că bărbatul deţinea permis de conducere doar pentru categoria  B.
Cu privire la cele constatate, bărbatul în cauză a declarat că a obţinut documentul prezentat la control de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaşte, în Ucraina, în schimbul sumei de 20 de dolari. 
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals, fals material în înscrisuri oficiale şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu