vineri, 13 aprilie 2018

Jandarmii asigură ordinea publică la Ruga de la Caransebeş


În perioada 13 – 15 aprilie, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin va asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică la manifestările cultural-artistice „Ruga de la oraş-2018”, care se desfăşura în mun. Caransebeş. În cele trei zile de spectacole, jandarmii cărăşeni în cooperare cu poliţişti şi efective ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin, vor acţiona pentru
prevenirea oricăror fapte antisociale, dar şi pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică, atât în zona de desfăşurare a activităţilor cât şi pe traseele de sosire şi plecare ale participanţilor la aceste manifestări. Având în vedere că locurile aglomerate constituie mediul propice pentru săvârşirea unor fapte ilicite, Jandarmeria Caraş-Severin recomandă cetăţenilor prezenţi la aceste activităţi să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale. De asemenea, jandarmii recomandă cetăţenilor participanţi la manifestări să adopte un comportament civilizat, să respecte regulile stabilite de organizatori, să evite consumul excesiv de alcool, să nu depăşească limitele decenţei socio-morale în manifestările comportamentale. Cetăţenii participanţi la aceste manifestări pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul jandarmilor, fie prin contact direct, fie prin apelarea serviciului unic de urgenţă ”112”.

         COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu