joi, 2 noiembrie 2017

Lansarea campaniei de informare privind traficul de persoane "Viata înseamnă libertate. Împreună pentru viată"


Universitatea de Vest din Timișoara, prin Facultatea de Sociologie și
Psihologie, în parteneriat cu Cross Sector Solutions (Washington D.C),
Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane - C.R. Timișoara,
Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Arad, Inspectoratul
Județean de Poliție Arad, Pointman Leadership Institute și Fundația Pro
Prietenia Arad va lansa vineri, 03.11.2017, între orele
09.00 - 10.00,
campania de informare privind traficul de persoane ”*Viața înseamnă
libertate. Împreună pentru viață*”, printr-un eveniment organizat în cadrul
Universității de Vest din Timișoara, Sala A01, ce va reuni atât
reprezentanți ai mediului academic, cât și ai organelor de aplicare a legii
și ai societății civile.

În cadrul evenimentului de lansare, dl Nicholas Sensley, expert
internațional în problematica prevenirii și combaterii traficului de
persoane, va susține o prelegere privind ”*Traficul de persoane. Amenințare
la securitatea publică.*”

Campania de informare are ca scop creșterea numărului de victime
identificate ale traficului de persoane exploatate intern și identificarea
timpurie a acestora prin capacitarea și implicarea societății civile în
procesul de identificare și sesizare a organelor abilitate.

De asemenea, campania inițiată de Cross Sector Solutions (Washington D.C.)
își propune să contribuie la creșterea încrederii societății civile în
organele de aplicare a legii.

Grupul țintă a campaniei este reprezentat de tinerii din mediul
universitar, lucrătorii de poliție, administratorii de blocuri din
municipiile Arad și Timiș, medicii de familie, societatea civilă.

Astfel, în perioada noiembrie 2017 - noiembrie 2018, partenerii vor
organiza o serie de activități de informare privind indicatorii de
victimizare pentru exploatare sexuală, exploatare prin muncă, obligare la
comitere de infracțiuni și exploatarea migranților, precum și diferite
prelegeri și workshop-uri destinate specialiștilor.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu