joi, 13 iulie 2017

Polițiștii de frontieră au întocmit dosare penale


Un tânăr timişean  a încercat să se folosească de identitatea fratelui
pentru a ieşi din România

  Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Lunga au depistat un timişean care a încercat să iasă din țară folosindu-se de un document românesc fals, in care erau trecute datele de identitate ale fratelui său.


În data de 12.07.2017, ora 20.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Lunga, județul Timiș, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, călătorind ca pasager intr-un autoturism, o persoană de sex masculin care s-a legitimat cu o carte de identitate ce purta însemnele autorităţilor române.
           La controlul specific, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat la control nu prezintă elementele de siguranţă ale unuia autentic, fiind fals.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că bărbatul se numeşte Alexandru N., în vârstă de 28 de ani, domiciliat pe raza județului Timiș, iar documentul romanesc fals prezentat la control are aplicata fotografia sa, dar cu datele de identitate ale  fratelui său.

Faţă de cele constatate, tânărul a declarat că fusese cercetat pentru săvârşirea unor infracţiuni rutiere şi nu deţinea permis de conducere, fapt pentru care a considerat că e mai avantajat dacă foloseşte identitatea fratelui său. În acest sens, si-a procurat documentul fals de la un cetăţean român a cărui identitate reală nu o cunoaște, plătind suma de 400 de euro.

În cauză, poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei tânărului şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, fals privind identitatea, precum  și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Cetăţean bulgar depistat cu permis de conducere fals la frontieră

Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat un cetăţean bulgar care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere bulgăresc fals.

În data de 12.07.a.c., în jurul orei 09.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, s-a prezentat pentru a intra în România, cetăţeanul bulgar A. A., în vârstă de 44 de ani, care conducea un autoturism marca Peugeot 206, înmatriculat în Germania.
La solicitarea poliţiştilor de frontieră, pe lângă documentele de identitate, şoferul a prezentat şi permisul de conducere. Lucrătorii noştri au constatat că documentul respectiv nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document original, aflat în uz, acesta fiind fals.
În urma verificărilor în baza de date, s-a stabilit că persoana în cauză nu deţinea permis de conducere valabil.
Faţă de cele constatate, conducătorul auto a declarat că a obţinut documentul prezentat la control de la un conaţional, în schimbul sumei  de 500 de euro şi a recurs la această metodă, pentru că nu deținea permis de conducere.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și conducerea unui autoturism, pe drumurile publice fără permis de conducere.

COMUNICAT DE PRESA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu