marți, 27 iunie 2017

Cod galben de căldură, disconfort termic

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie
COD : GALBEN
Intervalul : 28 iunie
Zonele afectate : conform textului şi hărţii
Fenomene : val de căldură, disconfort termic;
Mesaj :
MESAJ 1
ATENŢIONARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN
   În cursul zilei de miercuri (28 iunie) în Banat, Crişana, sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei și local în Transilvania, valul de căldură se va extinde, iar disconfortul termic va fi în accentuare. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe arii relativ extinse pragul critic de 80 de unităţi și local îl va depăși ușor. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 33 și 36 de grade, iar minimele nocturne vor fi de peste 20 de grade.
   Notă: Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în cursul zilei de marti (27 iunie) în jumătatea de sud-est a țării, iar miercuri (28 iunie), pe arii restrânse, mai ales la munte, în est și sud-est. Astfel, vor fi intervale de timp cu averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie și căderi de grindină.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu