sâmbătă, 13 mai 2017

ACȚIUNI ÎN SISTEM INTEGRAT

 Peste 200 de polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin participă în acest weekend la acțiuni în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale și a principalelor cauze generatoare de accidente.


În perioada 12 - 14 mai a.c., peste 200 de polițiști rutieri, de ordine publică, de investigare a criminalității economice, de investigații criminale, de la arme și din cadrul altor structuri ale Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, acționează în sistem integrat, în baza unui plan de acțiune elaborat la nivel național.

Obiectivele acestor acțiuni sunt menținerea la un nivel scăzut a infracţionalităţii stradale, prevenirea și combaterea  faptelor cu violență, a ilegalităților în domeniul silvic, precum și prevenirea și combaterea faptelor penale și contravenționale la regimul circulației rutiere.

Pentru prevenirea evenimentelor rutiere nedorite, în perioada menționată se intensifică activităţile de impunere a legii şi de conştientizare a participanţilor la trafic cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea normelor legale.
La acțiuni vor fi folosite toate dispozitivele de măsurare și înregistrare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, aflate în dotarea inspectoratului nostru. Totodată, se urmărește și asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier.
Vor fi supravegheate îndeosebi tronsoanele de drum național cu risc ridicat de producere a accidentelor rutiere generate de viteza excesivă sau neadaptată, dar și drumurile din interiorul localităților unde s-au înregistrat accidente rutiere.


În caz de nevoie, apelaţi cu încredere 112 - Apelul Unic de Urgenţă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu