luni, 19 decembrie 2016

Curățarea aleilor și trotuarelor din jurul imobilelor de zăpada și gheața

Luând în considerare temperaturile scăzute și a precipitațiilor sub formă de zăpadă, dorim să reamintim cetățenilor Municipiului Reșița următoarele obligații ce le revin atât de natură civică cât și legislativă: 
1. Potrivit  prevederilor H.C.L Nr. 69/2014 privind stabilirea unor măsuri necesare pentru buna gospodărire a Municipiului Reșița:
- Autorităților publice, instituțiilor publice și private, operatorilor economici, asociațiilor guvernamentale, altor persoane juridice și fizice le revine obligația să asigure pe o distanță de cel puțin 5m sau după caz până la marginea suprafeței carosabile, curățirea zăpezii  și a gheții de pe
trotuare, asigurând astfel o circulație normală a pietonilor;
2. De asemenea conform prevederilor  H.C.L Nr. 95/2016 privind aprobarea Regulamentului de înființare, organizare și funcționare a asociațiilor de proprietari/locatari din Municipiul Reșița, exercitarea controlului de către autoritatea publică locală, asupra activității acestora.  Proprietarilor/Locatarilor/Administratorului le revine obligația să curețe de pe aleile și tortuarele din jurul imobilelor zăpada și gheața, imediat după depunere.


Cabinet Primar


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu