vineri, 11 noiembrie 2016

URMĂRIȚI NAŢIONAL, DEPISTAȚI DE POLIŢIŞTI

       
Poliţiştii din Oravița și Băile Herculane au depistat ieri două persoane care erau urmărite la nivel național.
La data de 10 noiembrie a.c., poliţiştii din Oravița au depistat pe raza orașului o femeie de 37 de ani, dată în urmărire la nivel național de către I.P.J. Timiș pentru că a părăsit Spitalul de Psihiatrie Jebel fără acordul cadrelor medicale.
Au fost anunțați polițiștii Serviciului de
Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Timiș iar femeia a fost transportată la Spitalul Județean Reșița în vederea acordării de îngrijiri medicale.
La aceeași dată, polițiștii din Băile Herculane au depistat pe raza comunei Mehadia un bărbat în vârstă de 52 de ani, plecat voluntar de la domiciliul său din Globurău la data de 10 octombrie a.c.. Acesta a fost dat în urmărire la nivel național.
Timp de o lună cât a fost plecat de la domiciliu, bărbatul ar fi prestat diferite munci agricole pe raza județului Dolj.
Polițiștii au luat legătura cu membrii familiei bărbatului și ulterior l-au încredințat acestora.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu