vineri, 28 octombrie 2016

Alături de elevi

Joi, 28 octombrie a.c., ora 13.00, lucrători din cadrul Compartimentului Prevenirea şi Combaterea Faptelor Antisociale din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin, s-au întâlnit, la Liceul Teologic Baptist din Reşiţa, cu cadrele didactice şi elevii claselor a VII-a, a VIII-a şi a XII-a, în cadrul programului „Adolescenţă fără violenţă“, program iniţiat de Jandarmeria Română, ce are ca scop creşterea gradului de siguranţă a elevilor.
                Cu acest prilej au fost dezbătute cu participanţii aspectele privind dezvoltarea comportamentelor non-violente, prevenirea delincvenţei juvenile, dar şi cunoaşterea legislaţiei în domeniul respectării ordinii şi liniştii publice, elevilor fiindu-le prezentate şi ofertele educaţionale ale Ministerului Afacerilor Interne.
                Pe timpul întâlnirii, elevii celor trei clase au trasformat această activitatea într-un dialog permanent cu jandarmii. Cele mai dese întrebări au făcut referire la modalitatea de comportament ce trebuie abordat în cazul în care se află într-o situaţie iminentă de agresiune fizică sau ameninţări verbale, prevenirea furturilor, precum şi modalităţile de a accede în Jandarmerie.
Aceste activităţi desfăşurate prin programele proprii precum şi în baza parteneriatelor educaţionale încheiate cu instituţii de învăţământ din judeţul Caraş-Severin vor continua, astfel încât elevii să cunoască cadrul legislativ pe anumite domenii de interes, reducându-se astfel numărul faptelor de natură să afecteze siguranţa şi liniştea acestora.
              
  COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu