sâmbătă, 10 octombrie 2015

Inspecția Muncii a aplicat amenzi în valoare de 1.510.800 de lei și a depistat 124 de persoane care lucrau fără forme legale într-o săptămână

Inspecția Muncii a aplicat amenzi în valoare de 1.510.800 de lei și a depistat 124 de persoane care lucrau fără forme legale într-o săptămână

Inspecţia Muncii a desfăşurat, în perioada 28 septembrie – 02 octombrie 2015, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală de 343.363 de euro, adică  1.510.800 de lei. Au fost depistate 124 persoane care lucrau la negru. Dintre acestea 21 erau din județul Bihor și 13 din județul Brașov.  
În domeniul relaţiilor de muncă, la nivel național s-au aplicat amenzi în valoare de 1.242.300 de lei din care 800.000 de lei pentru muncă la negru. Pentru primirea la muncă a mai mult de cinci persoane fără contracte individuale de muncă, inspectorii de muncă au făcut 5 propuneri de cercetare penală. Au fost sancţionaţi  358 de angajatori.

În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă s-au aplicat amenzi în valoare de 268.500 de lei. Angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă 48 de evenimente care, în urma cercetărilor efectuate de inspectorii de muncă, vor fi încadrate sau nu ca fiind accidente de muncă. 21 dintre acestea au fost înregistrate în București.

”Vrem locuri de muncă sigure și sănătoase pentru angajați după modelul inițiat de Uniunea Europeană, prin a ține sub control stresul și riscurile psihosociale care apar în rândul lucrătorilor. Rezultatele noastre nu sunt cuantificate doar la nivel de amenzi și măsuri dispuse, ci și prin aderare la preocupările europene recente în domeniu. În prezența domnului Tim Tregenza, Network Manager al Agenției Europene pentru Securitate și Sănătate în muncă am încheiat Campania europeană 2014 – 2015: Managementul stresului pentru locuri de muncă sănătoase. Inspecția Muncii s-a implicat și a urmărit sensibilizarea opiniei publice cu privire la stres și riscuri psihosociale. Direct sau prin inspectoratele teritoriale de muncă a urmărit conștientizarea tuturor actorilor implicați în acest proces, de la lucrători până la angajatori și parteneri sociali, asupra riscurilor pe care acest factor aparent nevăzut le presupune. Stresul sub control a fost nu doar slogan de campanie ci și obiectiv urmărit de inspectorii de muncă. Au avut loc conferințe regionale, chestionări și verificări în domenii de activitate expuse acestui factor pentru a elabora o metodă națională de evaluare a stresului profesional. Inspectoratele teritoriale de muncă din Cluj, Iași, Ilfov, Sibiu și Timiș fac parte dintr-un proiect pilot care va reuni toate rezultatele din campaniile derulate la nivel european. Stresul la locul de muncă genrează afecțiuni psihice în Europa cu costuri anuale estimate la 240 de miliarde de euro, realitate care ne obligă să nu oprim nici un demers de ținere sub control.” - Dantes Nicolae BRATU, inspector general de stat.



Serviciul Comunicare

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu