joi, 7 mai 2015

DOSARE PENALE

  Fără permis de conducere

Poliţişti din cadrul Posturilor de Poliţie Bouţar şi Rusca Montană au depistat în trafic, pe D.J. 684, pe raza comunei Rusca Montană, un bărbat care conducea un motociclu.
Cu ocazia verificărilor s-a stabilit că C.M., în vârstă de 28 ani,  nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
A fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.

Sub influenţa alcoolului şi fără permis de conducere

Lucrătorii Poliţiei Oraşului Moldova Nouă, în timp ce desfăşurau activităţi în trafic, au oprit pentru control un moped condus de către O.V., de 44 ani, domiciliat în Moldova Nouă.
 Cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit că O.V. nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar la testarea cu aparatul alcooltest rezultatul a fost pozitiv.
Conducătorului mopedului i-au fost recoltate şi probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere şi conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană având alcoolemie în sânge.

La volan sub influenţa alcoolului

Lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Reşiţa au depistat în trafic un autoturism ce circula pe str. Moise Groza din municipiu. Conducătorul auto, A.S., de 30 ani, domiciliat în Oraviţa, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind pozitiv, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa unde a refuzat să-i fie prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei”. 
A pierdut controlul volanului

În data de 05.05.2015, în timp ce I.F., în vârstă de 46 ani, din Buchin, sat Valea Timişului, conducea un autoturism pe Calea Timişoarei din Caransebeş, a pierdut controlul autovehiculului, a pătruns pe contrasens şi a părăsit partea carosabilă prin partea stângă, întrând în şanţul de scurgere al apei pluviale, după care a lovit un cap de pod.
În urma impactului a rezultat rănirea gravă a conducătoarei auto care a fost transportată la Spitalul Municipal Caransebeş, rămânând internată.
Se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Conducea un autoturism neînmatriculat

În data de 05.05.2015, în municipiul Reşiţa, pe Bulevardul A.I.Cuza, a fost depistat în trafic un autoturism cu număr de circulaţie provizoriu, condus de A.I.E., de 25 ani, din localitate.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că autorizaţia de circulaţie provizorie era expirată.
Se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

Arbori tăiaţi ilegal


În data de 05.05.2015, lucrători din cadrul Poliţiei Oraşului Oţelu Roşu au fost sesizaţi despre faptul că în zona „Gura Jgheabului” mai multe persoane transportă material lemnos. Se presupunea că acestea nu deţin documente de provenienţă.
Cu ocazia deplasării la faţa locului au fost surprinse coborând din pădure două atelaje tractate de cabaline care erau încărcate cu material lemnos.
În primul atelaj au fost identificate 2 persoane: G.M.S., de 43 ani şi C.N., de 38 ani, din Oţelu Roşu, care transportau material lemnos de esenţă carpen.
În cel de-al doilea atelaj au fost identificaţi: B.C., de 52 ani, B.A.D., de 21 ani şi B.O.C.G., de 23 ani, toţi din Oţelu-Roşu, care transportau material lemnos de esenţă fag.
Fiind întrebaţi despre provenienţa lemnului G.M.S. şi B.C. au declarat că nu deţin documente de provenienţă a materialului lemnos, iar cu privire la documentaţia transportului a indicat drept responsabil pădurarul.
La ora 13.46 s-a prezentat la sediul Poliţiei Oraşului Oţelu Roşu numitul C.F. cu un aviz de însoţire a materialului lemnos şi un bon, eliberat de Romsilva – O.S. Oţelu-Roşu, emis la aproape o oră de la depistarea în trafic a celor două utilaje.
Materialul lemnos a fost lăsat în custodia Ocolului Silvic Oţelu Roşu.
G.M.N şi B.C. au fost sancţionaţi contravenţional. Faţă de G.M.S. s-au întocmit acte cu privire la săvârşirea infracţiunii  de instigare la comiterea infracţiunii de fals intelectual, iar faţă de C.F.S. s-au întocmit acte cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.


Conducerea de autovehicule sub influenţa alcoolului

- În data de 05.05.2015, lucrători din cadrul Poliţiei Oraşului Oţelu Roşu au oprit pentru control un autoturism condus de P.I., de 48 ani, din localitate.
Întrucât conducătorul auto emana halena alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind pozitiv. P.I. a fost condus la Spitalul Orăşenesc Oţelu Roşu unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge.
Cercetările continuă faţă de conducătorul auto sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

- În data de 06.05.2015, lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Reşiţa au oprit pentru control, pe strada Moise Groza din localitate, un autoturism condus de A.S.G., de 29 ani, din Oraviţa.
Întrucât conducătorul auto emana halena alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind pozitiv. A.S.G. a fost condus la Spitalul Judeţean din Urgenţă din Reşiţa unde a refuzat să-i fie recoltate probe biologice de sânge.
Cercetările continuă faţă de conducătorul auto sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul de a se supune prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetaţi pentru distrugere

În data de 05.05.2015, lucrătorii Poliţiei Municipiului Reşiţa au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe Calea Caransebeşului din Reşiţa, doi tineri: S.G., de 17 ani şi Z.A., de 18 ani, ambii din localitate, au distrus, prin spargere, unul dintre geamurile cu care era prevăzută uşa de acces în scara unui bloc.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere faţă de cei doi tineri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu