Ziua Internaţională a Muncii. Prilej de a reaminti un celebru aforism al lui Ch.
Baudelaire: “Munca, forţă progresivă şi acumulatoare, poartă dobânzi ca şi capitalul,
şi în însuşirile ei şi în rezultatele ei”
Institutul Naţional de Statistică pune la dispoziţia mass-mediei o serie de informaţii
prilejuite de această zi de 1 mai, rezultate din Ancheta asupra forţei de muncă în
gospodării (AMIGO) în trimestrul IV 2014:
Persoanele în vârstă de muncă (15-64 ani) deţineau o pondere de 67,8% în
totalul populaţiei rezidente a ţării; în rândul acestora, persoanele ocupate
reprezentau 60,8%, şomerii 4,6%, iar persoanele inactive 34,6%.
Raportul de dependenţă economică, exprimat prin numărul persoanelor
neocupate (inactive sau în şomaj) ce revin la 1000 persoane ocupate a fost de
1327‰, în uşoară scădere comparativ cu trimestrul anterior (1256%). Un nivel mai
ridicat al acestui indicator s-a înregistrat pentru persoanele de sex feminin (1742‰
faţă de 1009‰ în cazul barbaţilor) şi pentru mediul rural (1372‰, comparativ cu
1290‰ în mediul urban).
Populaţia activă a fost de 9172 mii persoane, mai mult de jumatate 56,8%) fiind
bărbaţi. Dintre persoanele active, 96,2% erau în vârstă de muncă 15-64 ani). Tinerii
reprezentau 7,2% din populaţia activă, mai mult de jumătate (60,2%) având
domiciliul în mediul rural.
Populaţia ocupată cuprindea 8554 mii persoane, în scădere comparativ cu
trimestrul anterior (-268 mii persoane). Dintre acestea 96,0% erau persoane
ocupate în vârstă de munca (15-64 ani).
Analiza distribuţiei pe grupe de vârstă a populaţiei ocupate indică faptul că
ponderea cea mai mare este deţinută de persoanele în vârstă de 35-44 ani
(29,0%), urmate de cele din grupa 25-34 ani (24,1%). Tinerii au reprezentat 5,9%
din populaţia ocupată.
Analizând repartizarea populaţiei ocupate după nivelul de instruire se constată că
majoritatea (52,8%) erau absolvenţi ai învăţământului liceal şi profesional.
Ponderea persoanelor cu studii universitare a fost de 18,7% (din care 50,4% erau
bărbaţi), iar cea a persoanelor cu nivel de instruire gimnazial, primar şi fără şcoală
absolvită era de 24,9%.
Distribuţia populaţiei ocupate după statutul profesional arată că ponderea
salariaţilor (68,3%) este cea mai ridicată în totalul populaţiei ocupate. Lucrătorii pe
cont propriu şi lucrătorii familiali neremuneraţi reprezentau, în trimestrul IV 2014,
30,6% din populaţia ocupată.
INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ 2
Salariaţii s-au concentrat în proporţie de 57,9% în servicii, de 39,0% în industrie şi
construcţii şi de numai 3,1% în ramurile agricole. Din distribuţia numărului de
salariaţi după regimul de lucru se observă că majoritatea (98,6%) erau salariaţi
angajaţi pe perioadă nedeterminată.
Repartizarea populaţiei ocupate pe forme de proprietate evidenţiază
preponderenţa sectorului privat, acesta cuprinzând 83,6% din populaţia ocupată.
Sectorul public concentra 15,3% din populatia ocupată; În sectorul mixt lucrau
1,1% din persoanele ocupate.
Durata medie obişnuită a săptămânii de lucru pentru persoanele ocupate a fost
în trimestrul IV 2014 de 40,0 ore pe săptămână, iar durata medie efectivă a fost de
38,8 ore / săptămână.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu