vineri, 24 aprilie 2015

ATENŢIE LA ESCROCII CARE „REPARĂ” JGHEABURI ŞI BURLANE!

 Pentru că a sosit primăvara, un anotimp în care ploile îşi fac de cap, „reparatorii” de ocazie care se ocupă cu jgheaburi şi burlane pornesc la colindat ţara în lung şi-n lat. Judeţul Caraş-Severin nu este ocolit de către aceşti escroci şi, dacă faceţi parte din categoria persoanelor care locuiesc la casă, este posibil ca aceştia să vă bată într-o bună zi la poartă oferindu-şi, aparent ieftin, serviciile.
          Prin urmare, dragi cetăţeni, dacă primiţi oferte de reparaţii la „preţuri avantajoase” a jgheaburilor şi burlanelor casei dvs., este bine să ţineţi cont de câteva recomandări pe care Poliţia vi le adresează:

·        Nu acceptaţi ca astfel de servicii să fie efectuate de persoane fizice care se oferă să vă facă reparaţii la preţuri aparent derizorii întrucât este foarte probabil ca aceştia să fie de fapt nişte escroci. În fapt aceştia se oferă să înlocuiască doar porţiuni mici, defecte, ale jgheaburilor/burlanelor, însă după ce termină „lucrarea” pretind că a fost nevoie să presteze servicii suplimentare, aşa că solicită plata unor sume uneori şi de 150-200 de ori mai mari decât cele din „oferta” iniţială. Uneori provoacă ei înşişi defectele.
·        În cazul în care beneficiarii refuză plata „serviciilor suplimentare” escrocii se transformă în veritabili tâlhari care-i ameninţă (cel mai adesea folosind cuţite) sau chiar îi agresează fizic!
·        Escrocii, uneori uşor de identificat după mustaţă, pălăriile cu boruri largi pe care le poartă şi greutatea în exprimare, vizează în general persoane vârstnice, care locuiesc singure sau doar cu partenerul.
·        Nu permiteţi unor străini accesul în casa sau curtea dvs., indiferent de motivul invocat!
·        Pentru reparaţii apelaţi întotdeauna la firme autorizate! Ar putea fi mult mai ieftin şi veţi beneficia de garanţia lucrării!

          

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu