vineri, 27 martie 2015

DOSARE PENALE

 Accident pe DN 68

În seara zilei de 26 martie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că pe raza localităţii Glimboca a avut loc un accident rutier.
Din cercetările efectuate la faţa locului s-a constatat că în timp ce S.I., în vârstă de 53 de ani conducea un autoturism, din direcţia Haţeg spre Caransebeş, într-o curbă deosebit de periculoasă a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu o autospecială condusă de un bărbat în vârstă de 38 de ani. În urma impactului cele două autovehicule au părăsit partea carosabilă.

În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto S.I..
Şoferul în vârstă de 38 de ani a fost testat cu aparatul alcooltest şi rezultatul a fost negativ. Totodată s-a constatat că acesta nu este posesor de atestat profesional pentru autovehiculele de transport marfă cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
Medicul legist va efectua necropsia bărbatului decedat şi va stabilii cu exactitate cauzele decesului.
•          
Găsită decedată

În după-amiaza zilei de 26 martie a.c., poliţiştii de la Poliţia Oraşului Moldova Nouă au fost sesizaţi cu privire la faptul că în zona pompelor de apă spre Măceşti a fost găsită o femeie decedată.
Din verificări s-a constatat că este vorba despre o femeie în vârstă de 71 de ani. Cadavrul nu prezintă urme de violenţă, însă medicul legist va stabilii cu exactitate cauzele decesului în urma necropsiei.
Soţul femeii este cel care a anunţat dispariţia acesteia. În seara zilei de 25 martie bărbatul a sesizat că soţia lui a plecat de la domiciliu în dimineaţa zilei fără a lua cu ea bunuri sau acte de identitate.
•          

Alcooltest pozitiv

În cadrul unei acţiuni desfăşurate de poliţiştii rutieri, în noaptea de 26/27 martie a.c., a fost oprită pentru control o autoutilitară pe raza localităţii Armeniş.
Din verificările efectuate s-a stabilit că autovehiculul a fost condus de către D.I., în vârstă de 43 de ani. Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest şi rezultatul a fost pozitiv. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal întocmit pentru sâvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu