sâmbătă, 7 martie 2015

Dosare penale şi iar dosare

Trei şi toţi trei
În seara zilei de 04 martie a.c., o patrulă de ordine şi siguranţă publică din cadrul Poliţiei Oraşului Oţelu Roşu a surprins trei tineri bănuiţi că au încercat să sustragă bunuri.
Poliţiştii i-au surprins pe M.A., în vârstă de 14 ani, D.D., de 13 ani şi R.C., de 15 ani, toţi din Oţelu Roşu, în timp ce ar fi încercat să sustragă mai multe bucăţi de material feros din curtea unui imobil situat pe strada Gării.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală pentru infracţiunea de furt calificat în care se continuă cercetările.

·        
Dosare penale şi iar dosare
În cadrul acţiunilor desfăşurate în cursul zilei de 4 martie a.c., poliţiştii au întocmit mai multe dosare de cercetare penală pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.
Pe raza comunei Ticvaniu Mare poliţiştii l-au depistat pe F.O., în vârstă de 32 de ani, în timp ce conducea un tractor neînmatriculat şi fără a poseda permis de conducere.
Un alt autovehicul a fost oprit pentru control pe strada George Coşbuc din Oţelu Roşu. Din verificări s-a constatat, că autoturismul a fost condus de către F.V., în vârstă de 43 de ani. Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, întrucât rezultatul testării cu aparatul alcooltest a fost pozitiv. Pentru aceeaşi faptă este cercetat şi B.F., în vârstă de 61 de ani, fiind depistat la volanul unui autoturism pe strada Republicii din Bocşa.
Un alt bărbat din Oraviţa a sesizat poliţiştii cu privire la faptul că şoferul unui autoturism i-a lovit uşa garajului. C.I., în vârstă de 17 ani, este bănuit că ar fi sustras cheile maşinii de la proprietarul acesteia, împreună cu care domiciliază şi a condus autoturismul. În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, furt, dar şi pentru distrugere.
  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu