vineri, 6 martie 2015

Atenționări de călătorie:Republica Turcia – posibile proteste spontane şi manifestaţii la Istanbul

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care intenţionează să se deplaseze la Istanbul – Republica Turcia, în perioada 7 - 8 martie 2015, că, pe fondul recentelor proteste împotriva violenţei asupra femeilor, în contextul uciderii tinerei Ozgecan Aslan, la care au luat parte mii de persoane, în special în sud-estul ţării, dar şi la Istanbul, există riscul ca Ziua Internațională a Femeii să ofere prilejul reeditării unor astfel de manifestări.
In condițiile în care aceste demonstrații nu vor fi autorizate, vor provoca un răspuns prompt din partea forțelor de ordine turce.

Zonele cu risc sporit de apariție a unor manifestații sunt: Piața Taksim şi străzile adiacente, precum şi B-dul Istiklal, din Istanbul.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care călătoresc la Istanbul, în acest interval de timp, să manifeste prudenţă, pe fondul posibilităţii apariției de manifestări spontane şi reiterează recomandările de a consulta informaţiile furnizate prin intermediul aplicaţiei „Călătoreşte în siguranţă” - care poate fi descărcată pe orice telefon mobil de tip smartphone, şi serviciului de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.
Sursa: Ministerul Afacerilor Externe
Publicat de:irina M:C.
Sursa foto EXTERNA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu