miercuri, 18 februarie 2015

Dineu la Palatul Elisabeta dedicat Festivalului Internaţional de Film Bucureşti


Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai I este autorizat să transmită
următorul buletin:

Dineu la Palatul Elisabeta dedicat
Festivalului Internaţional de Film Bucureşti

Marți, 17 februarie 2015, la Palatul Elisabeta, Alteţa Sa Regală Principele Radu al României a fost gazda dineului dedicat Festivalului Internaţional de Film Bucureşti.

Evenimentul a adus împreună reprezentanţi ai Uniunii Cineaştilor din România, ai filmului şi teatrului românesc, precum şi personalităţi ale mediului de afaceri şi ai societăţii civile.

Festivalul Internaţional de Film Bucureşti se află sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu.

A unsprezecea ediție a Festivalului se va desfăşura anul acesta în perioada 20 – 25 aprilie şi va reuni, ca și în edițiile precedente, nume de referință ale cinematografiei europene.

Festivalul Internaţional de Film Bucureşti este prima mare competiție cinematografică de film de lung metraj organizată la București, începând cu anul 2005. Festivalul este conceput ca un festival deschis cinematografului de artă, care încurajează curente cinematografice nou-apărute, descoperă talente și promovează tineri realizatori de film care s-au făcut deja cunoscuți pe plan intern sau în competiții internaționale.
            

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu