vineri, 7 noiembrie 2014

Dosare penale pentru infracţiuni pe drumurile publice


Dosare penale pentru infracţiuni pe drumurile publice
În cursul zilei de 5 noiembrie a.c., poliţiştii au întocmit două dosare penale pe numele unor persoane care nu au respectat normele legale.
Pe raza localităţii Armeniş a fost oprit pentru control un autoturism cu numere provizorii de înmatriculare care circula din direcţia Orşova spre Caransebeş.
Din verificările efectuate s-a stabilit că autovehiculul este neînmatriculat întrucât autorizaţia de circulaţie provizorie era expirată din data 30.09.2014, iar conducătorul auto R.P., în vârstă de 20 ani nu posedă permis de conducere.
Un alt autovehicula fost oprit pentru control de către poliţişti, la intersecţia bulevardului Republicii cu aleea Tineretului din municipiul Reşiţa. Conducătorul auto, V.G., în vârstă de 27 ani, a fost testat cu aparatul alcooltest iar rezultatul a fost pozitiv. Tânărului i-a fost recoltată o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.


Cercetările continuă în ambele cazuri, fiind întocmite şi dosare de cercetare penală.·         
Un condamnat a fost reţinut de poliţişti
În dimineaţa zilei de 5 noiembrie a.c., poliţişti de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Caransebeş au identificat şi reţinut un bărbat condamnat la doi ani închisoare.
Din verificările efectuate, pe numele lui L.Z., în vârstă de 29 ani, din Oţelu Roşu, Judecătoria Caransebeş a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii la data de 04.11.2014.
Bărbatul a fost condamnat la doi an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie. Acesta a ajuns în Centrul de reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J.Caraş-Severin urmând a fi transferat la penitenciar.
 Poliţiştii au confiscat ţigări netimbrate din magazin
În cursul zilei de 6 noiembrie a.c., poliţiştii de la Poliţia Oraşului Oţelu Roşu au efectuat un control la un magazin situat pe strada Tineretului.
La societatea comercială, poliţiştii au găsit 340 de pachete de ţigări netimbrate pe care le-au confiscat.
Administratorul societăţii, un bărbat în vârstă de 44 ani, a fost sancţionat contravenţional cu suma de 10000 lei.
·         
Testarea cu alcooltestul a fost pozitivă
 În cadrul unei acţiuni pe linia circulaţiei rutiere desfăşurată de poliţişti în cursul zilei de 6 noiembrie a.c., pe strada Uzinei din Anina a fost oprit pentru control un autoturism.
Din verificările efectuate a rezultat faptul că la volan se afla M.L., în vârstă de 44 ani, din judeţul Timiş. La testarea cu aparatul alcooltest a conducătorului auto, rezultatul a fost pozitiv, fiindu-i recoltată o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.


În cauză s-a întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu