miercuri, 19 noiembrie 2014

ACCIDENTE RUTIERE

Accident pe DN 68
Fiind sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112, poliţiştii au intervenit la un accident produs pe DN 68, la ieşirea din localitatea Băuţar.
Din primele cercetări efectuate la faţa locului s-a constatat că în timp ce S.D., în vârstă de 43 de ani, conducea un autoturism, din direcţia Haţeg spre Caransebeş, nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula regulamentar din sensul opus.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a şoferului R.M., de 37 de ani şi a pasagerilor I.G., de 62 de ani şi V.R., de 63 de ani. Pasagerii au fost transportaţi la Spitalul Oţelu Roşu pentru îngrijiri medicale.


Cei doi şoferi au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
·        
Rănite uşor în accident
Fiind sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112, poliţiştii au intervenit la un accident produs între oraşul Bocşa şi municipiul Reşiţa, astăzi, 19 noiembrie a.c., în jurul orelor 08.00.
Din primele cercetări efectuate la faţa locului s-a constatat că în timp ce o tânără în vârstă de 19 ani conducea un autoturism din direcţia Bocşa spre Reşiţa, nu a adaptat viteza de deplasarea şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.
În urma accidentului a rezultat rănirea conducătoarei auto şi a pasagerei, tot o tânără în vârstă de 19 ani. Victimelor le-au fost acordate îngrijiri medicale la faţa locului. Ambele tinere purtau centurile de siguranţă în momentul producerii accidentului.
Şoferiţa a fost testată cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu